Știința Miroslava și-a îndeplinit primul obiectiv pentru acest sezon, clasarea pe podiumul Seriei 1 a Ligii a 3-a, prin victoria obținută vineri, pe teren propriu, cu Aerostar Bacău, scor 1-0 (0-0), în etapa a 23-a. În urma acestui succes, ieșenii au luat un avans de zece puncte față de formația băcăuană și își pot canaliza toate forțele în acest final de sezon pentru a ataca promovarea, ecartul față de lider fiind de doar patru puncte.
Unicul gol al întâlnirii de la Uricani a fost reușit de stoperul Andu Moisi, cu puține momente înainte ca arbitrul Marius Diaconu să indice minutele de prelungire.
Victoria ieșenilor este cu atât mai prețioasă, cu cât a fost obținută în inferioritate numerică, Văleanu fiind eliminat în minutul 86.
Chiar și cu un om în minus, elevii lui Cristi Ungureanu au crezut în șansa lot până la capăt și au marcat golul de trei puncte în minutul 90, în urma unei faze fixe. Marin a câștigat prim-planul cu Albescu, iar Moisi a reluat decisiv cu capul sub transversală, din câțiva metri.
La finalul partidei, președintele Științei, Daniel Acatrinei, s-a declarat mulțumit de jocul echipei. „Am întâlnit o echipă foarte ambițioasă, echilibrată, care ne-a pus ceva probleme, dar noi am fost mai determinați pe finalul partidei, fapt ce a condus din nou spre o victorie frumoasă și muncită de acești tineri jucători minunați pe care îi avem. Vreau să îmi felicit echipa pentru că a crezut în victorie până la final. Sper că băieții au realizat că fără determinare și concentrare maximă nu poți obține victorii”, a declarat Daniel Acatrinei.
Luptă în trei pentru promovare
În urma rezultatelor din runda a 23-a, clasamentul s-a „rupt” în partea superioară, lupta pentru promovare urmând să se dea în ultimele etape în trei, între liderul AFC Hărman (49 puncte), Csikszereda (locul 2, 47 de puncte) și Știința Miroslava (locul 3, 45 de puncte).
În etapa următoare, Știința Miroslava, ajunsă la 12 meciuri fără înfrângere, se deplasează la Liești, pentru meciul cu Sporting.
Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚