Mănescu: „FC Drobeta continuă ce a început. Tragem la promovare!”

Andries Mihai Marius 15 Feb. 2011, 15:59 Stiri
Mănescu:

FC Drobeta își continuă parcursul în Liga a III-a, iar
obiectivul rămâne promovarea. Anunțul a fost făcut de președintele
grupării de la malul Dunării, Vasile Mănescu.

Aflată pe lista neagră a echipelor fără drept de promovare și
depunctată de FRF cu șase puncte, FC Drobeta nu renunță. Mai mult
decât atât, mutarea divizionarei secunde Gaz Metan CFR Craiova la
Severin părea să stopeze parcursul formației FC Drobeta în Liga a
III-a. Președintele grupării de la malul Dunării, Vasile Mănescu,
susține că echipa va continua, iar obiectivul rămâne accederea în
eșalonul secund.

„Este vorba despre o mână de ajutor pe care primăria
le-a întins-o celor de la Gaz Metan, iar cele două echipe vor merge
în paralel. Să vedem cum va rămâne cu decizia FRF. Noi ne facem
treaba în continuare, tragem la promovare”
, a
declarat președintele celor de la FC Drobeta, Vasile Mănescu.

FC
Drobeta contestă decizia FRF

Oficialul clubului a mai declarat că decizia privind interzicerea
dreptului la promovare va fi contestată.

„Bineînțeles că vom contesta această decizie. Nu ai cum
să vii la jumătatea campionatului să spui că nu avem drept de
promovare. În plus, sunt mai multe echipe sub incidența acestui
regulament, inclusiv CSM Slatina. Eu sper să terminăm pe primul loc
și ne vom adresa comisiilor abilitate. Noi vom merge la victorie în
fiecare meci și să promoveze cea mai bună. Eu unul văd o singură
câștigătoare, FC Drobeta”
, a mai precizat
Mănescu.

FC Drobeta ocupă locul șapte în clasamentul seriei, după ce în urmă
cu două săptămâni gruparea de la malul Dunării a fost depunctată de
FRF pentru neîndeplinirea baremului în sezonul trecut.

Sursa: Gazeta
Nouă

Andries Mihai Marius 15 Feb. 2011, 15:59 Stiri
Pe aceeași temă