Brașovul fotbalistic rămâne doar cu două echipe de fotbal în Liga a 3-a: ACS SR Municipal Brașov și Olimpic Cetate Râșnov. AFC Hărman, un club care în ultimii ani a avut prestații bune la acest nivel, nu va continua în Liga 3 și în viitorul sezon.
Cluburile de Liga a 3-a aveau termen de înscriere pentru noul sezon data de 15 iulie, iar AFC Hărman, ale cărei problemele financiare erau cunoscute încă de la începutul acestui an, nu s-a mai înscris.
Chiar dacă au sperat până în ultimul moment că vor putea continua la nivelul Ligii a 3-a cu o echipă formată din jucători tineri, oficialii clubului au renunțat și la această variantă. Pe lângă garanția de 20.000 de lei, AFC Hărman a fost informat că are datorii la FRF de circa 20.000 de lei. Astfel, pentru a lua startul în noul sezon trebuiau să să vireze către federație un total de 40.000 de lei.
„Nu mai puteam continua. Am sperat pănă în ultimul moment că vom putea încropi un buget, însă nu s-a putut. Sponsorii s-au retras din motive obiective, apoi a venit și acestă lovitură cu datoria către FRF de 20.000 de lei, deși noi știam că în luna aprilie aveam datorii de 9.000 de lei. La aceste restanțe se adaugă cei 20.000 de lei care trebuia să-i virăm ca garanție. Toate acestea au contribuit la decizia noastră, după ce ne-am consultat cu cei de la primăria Hărman, să nu mai înscriem echipa în Liga a 3-a. Ne dorim să continuăm la Liga a 4-a Brașov. Cum, în ce condiții, e prematur să discutăm”, au spus șefii clubului brașovean pentru Monitorul Expres.
În 2017, AFC Hărman a ratat în ultima etapă promovarea în Liga 2
AFC Hărman a apromovat în Liga a 3-a în 2015, iar în 2017 a ratat, dramatic, promovarea în Liga a 2-a, în ultima etapă a acelui campionat. La AFC Hărman au evoluat o mulțime de fotbaliști de valoare. Numele cel mai sonor este Mugurel Buga. Alți fotbaliști cunoscuți care au îmbrăcat tricoul echipei brașovene sunt Forika, Poverlovici, Damian, Burlacu, Răduțoiu, Minciună, Boția, Leonte, Stîngă, Potcoavă, David, Moraru, Țuțu, Alupoaie sau Ema Popa, iar antrenorii care au pregătit echipa în Liga a 3-a sunt Gabi Kajcsa, Claudiu Ionescu, Florin Stîngă, Ioan Naghi, Daniel Bona și Călin Moldovan.
În sezonul recent al Ligii 3 s-au salvat în ultimele etape de la retrogradare, încheind pe locul 12 în Seria a 5-a a Ligii 3.
SR Brașov și Olimpic Cetate Râșnov continuă la Liga 3
Altfel, SR Brașov și Olimpic Cetate Râșnov s-au înscris în Liga 3, ediția 2019-2020, după ce ieri au virat garanția de 20.000 de lei.
Clubul din Brașov intră într-o nouă „epocă”, a lui Carmen Sandu. „Cu sprijinul doamnei Carmen Sandu s-a achitat garanția de 20.000 de lei la FRF. Chiar dacă ne așteaptă o muncă titanică, important este că vom continua în Liga a 3-a. Carmen Sandu a pornit motoarele. Primul pas a fost făcut prin achitarea datoriilor către foștii fotbaliști și angajați. Toți jucătorii, în afară de mine, și-au primit banii, mai râmâne să se ajungă la o înțelegere și cu Boția și Rusu. Următorul pas ar fi achitarea datoriilor la ANAF și construirea lotului. Proiectul nostru se va baza pe jucători tineri. Nu mă tem, pentru că am demonstrat și în returul campionatului trecut că se poate”, a anunțat Florin Stîngă, antrenorul echipei SR Brașov.
Echipa din Râșnov pare cea mai stabilă formație din județul Brașov care activează în Liga 3. „Am virat garanția de 20.000 de lei la FRF, nu avem niciun fel de datorii, astfel că putem spune că suntem un club stabil din toate punctele de vedere”, a spus Ciprian Mustață, directorul sportiv al Olimpic Cetate.
Noua ediție a campionatului Ligii 3 urmează să înceapă pe 24 august.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)