Pentru a evita neprogramarea în campionat, conducerea Jiului a plătit pe ultima sută de metri salariile a patru jucători care și-au depus memorii cu ceva timp în urmă și care în mod normal ar fi devenit liberi de contract.
Astfel, Moldovan, Firan, Tonca și Filip și-au luat restanțele financiare. Nu același lucru s-a întâmplat cu restul de jucători care la rândul lor au depus memoriile la federație pentru a deveni liberi de contract.
„Nu ne bagă nimeni în seamă, nu stă nimeni de vorbă cu noi. E nesimțire curată. Am de luat salariile pe patru luni.”, a declarat Cristian Deaconescu, golgheterul Jiului, în sezonul trecut.
Jiul va juca vineri la Câmpia Turzii în cea de-a șaptea etapă a Ligii a III-a cu ce jucători rămâne de văzut. Cert este că Hotoboc și Drida au revenit la antrenamente, așa că nu este exclus ca și alți jucători să revină la sentimente mai bune față de club, care la rându-i încearcă să îndrepte situația.
Articol scris de Loredana JUGLEA