Întorși din drum deoarece gazdele nu au putut organiza primul meci!

31 Aug. 2012, 17:40 Stiri
Întorși din drum** deoarece gazdele nu au putut organiza primul meci!

Problemele unor echipe din eșaloanele interfoare își spun poate prea mult cuvântul. Șevișul Șelimbăr nu a putut organiza primul meci din acest sezon de Liga a III a, împotriva dâmbovițenilor de la FCM Târgoviște. Aceștia au motivat că nu au jucători legitimați, dar și că nu dispun de bugetul necesar organizării unui meci.

Oaspeții au fost anunțați de oficialii FRF în timp ce se deplasau spre comuna sibiană, astfel s-au văzut nevoiți să se întoarcă din drum la stadionul din Șotânga, aflându-se la aproximativ 30 de km de Târgoviște.

„Am făcut cale întoarsă de la Găești pentru că ne-a anunțat de la Federația Română de Fotbal că nu mai jucăm la Șelimbăr, și câștigăm partida cu 3-0! Din câte am înțeles, echipa lor nu se va retrage din campionat, fiind doar o problemă de moment!” a declarat Alexandru Istrate, purtătorul de cuvânt al clubului de la Sotanga, pentru infotgv.ro

Articol scris de Adrian ALBU

31 Aug. 2012, 17:40 Stiri
Pe aceeași temă