George Daniel Bîrlădeanu s-a afirmat în urmă cu aproape un deceniu, în primii ani de după perioada junioratului, la FCM Dunărea Galați, în liga secundă, calitățile sale propulsându-l în Liga 1, cu 18 meciuri jucate în primul eșalon, pentru Unirea Urziceni și apoi Politehnica Iași. La 29 de ani, a revenit în prim-planul fotbalului gălățean, înhămându-se în vară la proiectul de readucere a Oțelului în elită, deocamdată aflat în etapa de încercare a promovării în Liga a 2-a.
Pe la jumătatea turului, i s-a încredințat banderola de căpitan, care a rămas de atunci la brațul său, în urma atitudinii din vestiar și randamentului din meciuri: zece partide jucate (cinci ca integralist), trei goluri marcate și trei pase decisive de gol.
George Bîrlădeanu și colegii săi au intrat în vacanță până pe 10 ianuarie, nu înainte de a-l invita pe „căpitan” să facă bilanțul primei părți a sezonului, încheiat pe locul al patrulea în Liga a 3-a, Seria 1, dar la numai două puncte de primul loc, ținta SC Oțelul pentru finalul campionatului.
Ești mulțumit de bilanțul cu care intrați în vacanță?
Fără discuție, era loc și de mai bine. Într-o oarecare măsură, suntem mulțumiți, pentru că am încheiat turul acolo, sus, foarte aproape de primul loc, care este scopul nostru final. Suntem cu șanse mari în lupta pentru promovare și asta este o mare realizare, un motiv de mulțumire, în condițiile în care această echipă, în urmă cu un an și jumătate, nici nu exista.
Ca purtător al banderolei de căpitan, caracterizează-ți echipa în două cuvinte.
Este foarte simplu: grup unit. Dacă aveam voie la trei cuvinte, aș fi spus: roșu-alb-albastru. Întrând în detalii, să știți că este mare lucru ce s-a reușit în acest sens. Cu atât de mulți jucători, mai bine de jumătate din lot, care sunt în vestiar împreună doar de câteva luni, credeam că va fi imposibil să ajungem la acest nivel de unitate. Nu o spun deloc din complezență, am jucat la multe echipe și nicăeri nu a fost un grup atât de puternic ca acela pe care îl are Oțelul acum. Iar momentul maxim a fost ultimul meci, cel de la Hărman, pe acel noroi, cu un devotament total al fiecăruia pentru grup, pentru Oțelul. Și tot despre un grup puternic vorbim și dincolo de vestiar, în relația echipă, conducătorii ei și cei din tribună. Totuși, e loc de mai bine, de mai multă implicare și susținere din partea Galațiului, a comunității. Chiar și simpla prezență în tribune contează foarte mult.
Ai fost locomotiva echipei în multe meciuri, dar tocmai în derby-ul cu Aerostar nu ți-a mers jocul, surprinzător la ce experiență ai. Ce s-a întâmplat?
Oricine, în orice domeniu, poate avea și zi proastă. Îți dorești să dai enorm și se întâmplă să nu-ți iasă mai nimic. Important este să ai devotament, determinare și disciplină tactică, dacă îndeplinim aceste condiții este aproape imposibil să nu te suplinească coechipierii, echipa în ansamblu. Această întrebare este ca o centrare perfectă de gol, din nou am ocazia să subliniez forța grupului. M-a ajutat mai întâi Udeanu, cu acel penalty apărat, apoi toată echipa și această unitate ne-a adus victoria.
De cine te temi în lupta pentru promovare?
Principalele adversare sunt Aerostar și Miercurea Ciuc, au loturi valoroase și stau bine și din celelalte puncte de vedere. Nici Romanul nu-l desconsider, așa cum, de altfel, nu avem voie să desconsiderăm nici o echipă din serie. Le respectăm, dar atât, nici vorbă de teamă. Suntem Oțelul Galați și nu avem voie să ne temem de nimeni. Suntem Oțelul și noi vom promova!
Oțelul, în obiectiv și cu transferuri la orizont
Turul campionatului Seriei 1, Liga a 3-a, s-a încheiat cu o situație foarte strânsă în partea superioară a clasamentului, conturându-se o luptă aprigă în retur pentru locul de promovare, cu Oțelul printre cele patru echipe care s-au desprins. Cei de la echipa gălățeană și cei de la Aerostar consideră că va fi aproape decisivă forța fiecăreia în campania de transferări din această iarnă.
Aerostar Bacău (31 de puncte) a intrat în pauza de iarnă de pe primul loc, dar cu plus foarte fragil, un singur punct față de echipele de pe locurile 2 și 3, CSM Roman și AFC Miercurea Ciuc (câte 30 p), iar față de Oțelul, numai două puncte.
Deși locul din clasament, al patrulea, nu e prea mulțumitor, cei de la Oțelul (29 de puncte) consideră că, prin victoria în fața celor de la Aerostar, urmată de egalul scos în ultima etapă la Hărman, în condiții speciale, de joc în nămol, bilanțul este unul bun, pe principul „important este că suntem acolo, în luptă, foarte aproape de celelalte”.
De altfel, Iulian Apostol, team-managerul echipei, a spus că echipa are doar un singur punct sub estimarea făcută înaintea startului în Liga a 3-a. „Obiectivul nostru pentru finalul turului a fost ca, în cel mai rău caz, să nu încheiem cu mai mult de trei puncte de primul loc. Ne gândeam la un total de 30 de puncte, suntem acolo, în frunte, în lupta pentru promovare, deci suntem în obiectiv. În ansamblu, este un bilanț bun, în condițiile date, să nu uităm că în urmă cu un an și jumătate nici nu existam. Avem argumente să credem că la final Oțelul va fi promovata în Liga a 2-a”, a spus Apostol.
Și jucătorii sunt în general mulțumiți, cu încredere totală în atingerea obiectivului. „Oțelul va fi echipa care va promova în Liga a 2-a”, a promis cu fermitate Adrian Sălăgeanu, în timp ce Alexandru Vasile crede chiar într-o desprindere rapidă de contracandidate: „Acum este o luptă în mai mulți, dar pe parcursul returului o să ne distanțăm și o să le demonstrăm că suntem cei mai buni”.
Alexandru Ciobanu, antrenorul princial al SC Oțelul, estimează că returul va fi ca un nou campionat. „Am spus mereu că vom fi în această luptă Aerostar, noi, Csikzereda și Roman. Urmează returul, practic va fi un nou campionat, mai dificil, pe care victoria cu Aerostar și rezultatul de la Hărman, chiar dacă am luat doar un punct, ne fac să-l privim cu multă încredere”, a spus tehnicianul gălățean.
La capitolul transferuri, cei din conducerea SC Oțelul spun că se pregătesc să facă achizițiile necesare. Mai mult, strategia pe care o vor aborda este una pe termen lung, dorindu-se ca încă de acum să înceapă formarea unui lot competitiv pentru campionatul următor, dorit a fi în Liga a 2-a. „Cu siguranță trebuie să îmbunățim valoarea lotului, pentru că returul va fi de două ori mai greu. Prin transferurile din iarna asta vrem, totodată, să ne pregătim lotul chiar pentru Liga a 2-a, pentru sezonul următor. Bugetul pe care îl avem acum ne permite să facem acești pași. Pentru viitorul apropiat, așteptăm în continuare comunitatea gălățeană, implicit municipalitatea, să ne sprijine, pentru că nu sunt deloc mici costurile readucerii acestui brand al Galațiul în elită. Spre exemplu, vrem să pregătim cât mai profesionist returul, dorim ca echipa să plece în această iarnă și într-un cantonament, iar asta înseamnă costuri importante”, a detaliat Iulian Apostol planurile clubului pentru perioada imediat următoare.
Returul în Liga a 3-a va începe pe 3 martie, Oțelul având în primele etape un program accesibil, care-i poate permite să se desprindă în frunte, după primele 6-7 runde din 2018.
Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚
Foto: ascotelul.ro