CS Ineu ar trebui să joace astăzi pe propriul teren, începând cu
ora 15, partida oficială cu Milenium Giarmata. Spunem că ar trebui,
deoarece partida are șanse foarte mari de a nu se disputa. Până
aseară, situația conflictuală iscată între jucători și conducere nu
s-a aplanat. Fotbaliștii amenință de două săptămâni că nu vor mai
intra în teren la nici un joc oficial, dacă nu-și vor primi
salariile restante.
Primul căzut la datorie a fost președintele Chilian, care a
demisionat când a văzut că e depășit de situație. Cam depășit pare
a fi și primarul Mehelean, care spune că sunt alte priorități acum,
nu plata fotbaliștilor. Cert este că planează o mare rușine pe
obrazul Ineului, care, dacă astăzi nu va juca echipa va fi exclusă
din campionat, chiar în perioada în care clubul ineuan va sărbători
90 de ani de fotbal. „Vom încerca să rezolvăm situația.
Eu pot face rost de bani, dar nu știu cine îmi oferă garanții că-i
vom putea returna. Este trist ce se întâmplă, mai ales acum când
împlinim 90 de ani”, a declarat Ioan Leucuța, membru
în Consiliul de Administrație al clubului.
Dacă partida va avea loc, va fi arbitrată de trioul Aurel
Vărzan, Constantin Nistoran și Cristian Radu, iar observatori au
fost delegați Cornel Pantea (Bihor) și Călin Orbonaș
(Hunedoara).
Articol scris de Daniel
Berar