Progresul Pecica, campioana Ligii a IV-a Arad, își păstrează prima șansă la promovarea în eșalonul terț după remiza smulsă, sâmbătă, pe terenul Performanței Ighiu, campioana din Alba, scor 1-1 (1-0), în inferioritate numerică. Meciul retur al barajului de accedere în Liga 3 se va disputa sâmbăta viitoare, de la ora 17:30, la Pecica.
Reprezentativa județului Arad se poate mulțumi cu acest rezultat de egalitate după ce a rămas în zece oameni din minutul 22, când Gabor a părăsit terenul plângând după ce a văzut direct cartonașul roșu. Ighiul a deschis scorul din penalty prin S. Turuș (24), însă nu a reușit să profite de avantajul omului în plus. Cel care a limitat proporțiile scorului cu patru intervenții de senzație a fost portarul oaspeților, Rus, aflat în mare formă, în timp ce golgheterul R. David a avut golul doi în vârful bocancului, dar mingea trimisă de el a lovit transversala în minutul 68. Norocul a fost de partea arădenilor, I. Fabian (89) a profitat de o greșeală a adversarilor și a împins mingea în poartă după o greșeala în lanț a gazdelor.
Arădenii, mulțumiți cu egalul
Antrenorul arădenilor a crezut în elevii săi până la final, chiar dacă aceștia au avut ocazii rarisime. „Cu toate că ne-am aflat în inferioritate, am simțit o forță în plus în cursul jocului și am intuit că nu vom pierde acest meci. Promovarea nu este tranșată, absența lui Gabor ne dereglează, dar avem atuurile noastre acasă”, a declarat Mihai Petcuț, acesta arătându-se deranjat de erorile de arbitraj care au defavorizat ambele tabere: un penalty pentru Performanța la Bălaș, al doilea galben la Marinescu (era a doua eliminare în tabăra arădeană) și neeliminarea lui Potopea.
Ighiul mai crede în promovare!
Adorian Himcinschi spune că rezultatul de egalitate este nedrept și încă speră ca echipa sa să-și atingă obiectivul. „Am avut jocul la discreție, am condus 1-0, o bară, ocaziile de partea noastră, însă fotbalul te pedepsește dacă nu știi să profiți de slăbiciunile adversarului. Am fost mulțumit de prestația elevilor mei, iar părerea mea este că păstrăm șanse reale pentru retur și vom lupta cu ardoare până la capăt”, a precizat tehnicianul Ighiului.
PERFORMANȚA IGHIU (AB) – PROGRESUL PECICA (AR) 1-1
S. Turuș (24) / I. Fabian (89)
Unchiaș – D. Nemeș (Hîrciagă 63), Potopea, H. Marian, G. Toma – R. Moga (R. Morar 76), Oniche, Ov. Turuș, Bălaș – S. Turuș, R. David (C. Dănilă 87)
Rezerve neutilizate: R. Cotoară – N. Cristea, Birk, C. Oltean
Antrenor Adorian Himcinschi
M. Rus – Ct. Cornea, V. Gabor, Moise, Ponta – Marinescu (Șiclovan 52) – Riviș (Fl. Băd 72), Arsene (D. Covaci 62), Fritea, Dobricean (I. Fabian 82) – Peii
Rezerve neutilizate: M. Grozav – C. Trif, Istin
Antrenor Mihai Petcuț
Stadion: Comunal Ighiu (Ighiu – Alba); Arbitru: Flavius Alin Roșu (Timișoara – Timiș); Asistenți: Chițoiu Andrei Nicolae și Cristian Gabriel Drăguț (ambii din Timișoara – Timiș); Observatori: Aron Huzu și Ovidiu Talvan (ambii din Sibiu – Sibiu).
Articol și foto de Lucian DANCIU