Golurile lui Zadori și Mintaș au calificat-o pe CSC Sânmartin în turul IV

Marius ANGHEL 14 Aug. 2014, 16:00 Stiri
Golurile lui Zadori și Mintaș au calificat-o pe CSC Sânmartin** în turul IV

CSC Sânmartin s-a calificat în turul al IV-lea al Cupei României Timișoreana, după ce miercuri, pe teren propriu, s-a impus cu scorul de 2-0 în fața echipei CS Ineu.

Deși au avut în față un adversar mai bine cotat, care în sezonul trecut a evoluat în faza play-off a Ligii a III-a, elevii antrenorului Florin Fărcaș, nou-promovați în eșalonul al III-lea, nu s-au lăsat intimidați și au reușit o nouă victorie frumoasă, după ce în primele două tururi au învins și eliminat clar echipele Sănătatea Cluj și CS Oșorhei.

De această dată a fost rândul arădenilor de la Ineu să fie eliminați, după o partidă dificilă, în care oaspeții păreau că își vor adjudeca jocul, numai că evoluția exactă a celor de la Sânmartin a făcut ca scorul final să fie 2-0 pentru ei, după ce la pauză a fost 0-0.

Zadori, în minutul 62, a deschis scorul, în urma unei lovituri libere de la aproximativ 35 metri, iar fundașul central Mintaș a marcat pentru 2-0 în minutul 66.

Echipa trimisă în teren de antrenorul Florin Fărcaș în acest joc a fost: Sg. Ghilea – Mangra (min. 69 Cervinschi), Mintaș, Chira, Morar, Lobonț (min. 46 Pantea), Cura, Novak (min. 63 Olariu), Cr. Jurca, Popescu și Ov. Ghilea (min. 46 Zadori).

CS Ineu a evoluat cu: Gorun – Zdrențan, Bilia, Tudoroiu, Talpaș – Hrezdac (Purece 76), Francescu – Kocsis, Stănaia, Boldizsar (Răduț 63) – Mașniță.

CSC Sânmartin a obținut, astfel, o performanță istorică, reușind să ajungă în faza a IV-a a Cupei României la fotbal, acolo unde, cel mai probabil, pe data de 27 august, va întâlni formația FC Bihor.

În alte jocuri de miercuri, din turul III al Cupei României, FC Caransebeș s-a impus cu 2-0 la Tg. Jiu, pe terenul celor de la Pandurii Lignitul II, UTA Bătrâna Doamnă a dispus cu 3-0 pe teren propriu de formația Mamma Mia Becicherecu Mic, FC Hunedoara s-a impus la loviturile de departajare, cu 5-4, în fața celor de la Metalurgistul Cugir, iar Unirea Jucu a câștigat, tot pe teren propriu, duelul cu FCM Baia Mare, cu scorul de 3-1.

Sursa: eBihoreanul

Marius ANGHEL 14 Aug. 2014, 16:00 Stiri
Pe aceeași temă