FRF a stabilit meciurile primul tur al Cupei României. Cu cine a picat să joace Petrolul și „U” Cluj și celelalte 24 de partide

Marius ANGHEL 03 Aug. 2017, 12:18 Stiri
FRF a stabilit meciurile primul tur al Cupei României.** Cu cine a picat să joace Petrolul și

Federația Română de Fotbal a stabilit, în cele din urmă, astăzi, 3 august, mult așteptatul program al primului tur al Cupei României, ediția 2017-2018, faza națională. Șase zile au mai rămas până la disputarea celor 26 de meciuri.

Prima rundă a Cupei se va desfășura miercuri, 9 august, de la ora 17:30. iar, conform programului, în această etapă intră în competiție cele 42 de câștigătoare ale fazei județene ale Cupei României și 10 echipe care au evoluat în ediția precedentă a Ligii 3.

Două dintre cele mai puternice echipe care vor participa în această fază sunt Petrolul și „U” Cluj. Ploieștenii vor întâlni câștigătoarea Cupei României, faza pe București, pe Regal Sport Club Ferdinand I, clubul de unde CSA Steaua a cumpărat o mulțime de jucători pentru a-și face echipă. „U” Cluj întâlnește câștigătoarea fazei județene a Bistriței-Năsăud, Voința Cetate.

Cele 10 echipe care au evoluat în ediția precedentă a Ligii 3 sunt: CSM Pașcani, Sportul Chiscani, Unirea 1924 Alba Iulia, AFC Odorheiu Secuiesc, Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, Millenium Giarmata, ACS Șirineasa, ACS Urban Titu, FC Aninoasa și Înainte Modelu.

Programul meciurilor din turul I al fazei naționale a Cupei României:

ACS Transdor Tudora (BT) – CSM Bucovina Rădăuți (SV)
CS Cimentul Bicaz (NT) – AS Viitorul Curița (BC)
AS Unirea Mircești (IS) – CSM Pașcani (IS)
FC 2007 Gîrceni (VS) – Sportul Chiscani (BR)
ACS Voința Cetate (BN) – AS FC Universitatea Cluj (CJ)
Progresul Șomcuța Mare (MM) – CS Rapid Jibou (SJ)
AS Luceafărul Decebal (SM) – CS Diosig-Bihardiószeg (BH)
ACS Șurianu 1945 Sebeș (AB) – Unirea 1924 Alba Iulia (AB)
CS Juvenes Târgu Mureș (MS) – AS Unirea Cristuru Secuiesc (HR)
ACS FC Păpăuți (CV) – AFC Odorheiu Secuiesc (HR)
AS Spicul Șeica Mare (SB) – ASF Zărnești (BV)
AS Voința Biled (TM) – CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (TM)
CS Șoimii Lipova (AR) – CS Millenium Giarmata (TM)
FC Voința Lupac (CS) – CS Inter Petrila (HD)
AS Recolta Dănceu (MH) – Știința Turceni (GJ)
CS Dunărea Calafat (DJ) – AS Milcov (OT)
CS Posada Perișani (VL) – ACS Șirineasa (VL)
AS Colibași (AG) – ACS Urban Titu (DB)
AS Gloria Gaz Metan Cornești (DB) – FC Aninoasa (DB)
ACS Astra Plosca (TR) – AS Mihai Bravu (GR)
Bărăganul Ciulnița (IL) – FC Agricola Borcea (CL)
AFC Regal Sport Club Ferdinand I (B) – ACS Petrolul 52 (PH)
CSO Bragadiru (IF) – ACS Înainte Modelu (CL)
CS Victoria Ianca (BR) – CSM Focșani 2007 (VN)
Viitorul Fântânele (CT) – ACS Pescărușul Sarichioi Jr. (TL)
FC Buzău (BZ) – AS Zimbrul Slobozia Conachi (GL)

În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se dispută prelungiri și, dacă egalitatea persistă, se execută lovituri de departajare. Federația Română de Fotbal, prin Comisia Centrală a Arbitrilor, va delega arbitri pentru fiecare joc.

Faza a II-a a Cupei României, la care vor participa cele 26 de echipe calificate din faza I plus 32 echipe participante în ediția precedent a Ligii 3, este programată să aibă loc miercuri, 23 august 2017, ora 17:30. În total vor fi 29 de meciuri.

Din faza a III-a intră în competiție și două echipe din Liga 2, respectiv cele 29 de calificate din faza a II-a și ultimele cinci din Liga 3. Cele 18 meciuri vor avea loc pe 13 septembrie.

Datele de disputare ale celorlalte runde ale ediției 2016-2017 a Cupei României, faza națională:

  • Faza a III-a: 13 septembrie 2017
  • Faza a IV-a: 4 octombrie 2017
  • Șaisprezecimi de finală: 25 octombrie 2017
  • Optimi de finală: 29 noiembrie 2017
  • Sferturi de finală: 28 februarie 2018
  • Semifinale (tur): 18 aprilie 2018
  • Semifinale (retur): 9 mai 2018
  • Finala: 27 mai 2018
Marius ANGHEL 03 Aug. 2017, 12:18 Stiri
Pe aceeași temă