Fotbalul severinean, din nou pe mâna autorităților locale. CS Minerul ar putea deveni FC Drobeta 2014

Autori: Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU Publicat: 26 Jun. 2014, 11:03 Actualizat: 26 Jun. 2014, 11:04 Stiri
Fotbalul severinean, din nou pe mâna autorităților locale.  CS Minerul ar putea deveni FC Drobeta 2014

Neavând posibilități financiare pentru a continua activitatea în Liga a 3-a, nou-promovata Minerul Mehedinți va trece printr-o serie de transformări în această vară, urmând să-și schimbe organigrama, dar și denumirea. Din noul sezon, clubul cu sediul la Valea Copcii nu va mai juca sub aceeași titulatură și va fi preluat de Primăria Drobeta Turnu Severin, care va deveni principalul sponsor. Astăzi se va vota în ședința Consiliului Local asocierea dintre cele două părți, iar în perioada următoare se vor stabili detaliile legate de data reunirii lotului, a staff-ului tehnic și administrativ.

Dacă Minerul a evoluat în campionatul județean pe Stadionul Termo, noua echipă își va disputa meciurile de pe propriul teren pe „Municipal”, arenă pentru reabilitarea căreia s-au investit peste 5 milioane de euro în ultimii ani.  „După vreo trei runde de discuții și negocieri cu oficialii Clubului Sportiv Minerul Mehedinți, i-am convins că trebuie să fim parteneri. Și ei erau conștienți că e cea mai bună variantă și deja ne-au trimis pe fax invitația de a ne asocia. De fapt, în ședința de joi a Consiliului Local am să propun ca Primăria Severin să intre ca membru fondator – majoritar la noul club, alături de Întreprinderea Minieră din Mehedinți. E singura cale ca să putem asigura de la bugetul local susținere financiară la echipa de fotbal. Urmează să-i schimbăm denumirea, fiindcă trebuie să legăm clubul de numele orașului. Am și vorbit la FRF, în acest sens, ca să găsim o soluție pentru a rezerva un nume pentru noua echipă. Am numit în trecut o echipă CS Turnu Severin, dar toată lumea scanda din tribune FC Drobeta, care a rămas un brand. Fotbalul e un fenomen, e o emulație în jurul căreia se strâng foarte mulți severineni”, a declarat Gherghe, la televiziunile locale, cu influențe politice.

Va avea Minerul soarta fostelor echipe?

Edilul n-a precizat și cât timp va dura acest proiect. Începând cu 2011, sub conducerea Primăriei Severin, s-au desființat mai multe echipe de fotbal și handbal. FC Drobeta, reactivată în vara lui 2010 de autoritățile locale, a fost retrasă din Liga a 3-a, după care a fost importată divizionara secundă Gaz Metan CFR Craiova, transformată ulterior în CS Turnu Severin. După doar 2 ani de la asociere, clubul-hibrid și-a încetat activitatea, imediat după retrogradarea din Liga 1, înglodat în datorii.

Tot la malul Dunării ajunsese în primavara lui 2012 și echipa de handbal feminin Terom Iași, care, după un retur petrecut în Polivalenta severineană, a reușit să promoveze în Liga Națională, dar apoi a fost lăsată de izbeliște de Primăria Severin și clubul s-a desființat înainte de a începe noul sezon.

După toată această joacă de-a fotbalul și handbalul, severinenii au rămas cu impresia că la malul Dunării s-a făcut doar sport în scop electoral.

Articol și foto Mircea OGLINDOIU

Autori: Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU Publicat: 26 Jun. 2014, 11:03 Actualizat: 26 Jun. 2014, 11:04 Stiri
Pe aceeași temă