FCM Alexandria are antrenor! Alexandru Gheorghe revine pe bancă

07 Sep. 2011, 13:27 Stiri
FCM Alexandria are antrenor!** Alexandru Gheorghe revine pe bancă

După două luni de tratative cu diverși antrenori, printre care Ionel Ganea, Bogdan Vrăjitoare și Emil Ursu, conducerea echipei FCM Alexandria a ajuns la un numitor comun cu cine se aștepta mai puțin…cu tehnicianul din sezonul precedent, și anume Alexandru Gheorghe.

Antrenorul de 43 de ani și-a dat acordul azi pentru un contract valabil pe un an, însă se va apuca de muncă la „noua” echipă începând cu 15 septembrie. Până atunci, Alexandru Gheorghe va merge pentru o săptămână la un curs de perfecționare la clubul Atletico Madrid, unde va lua parte la antrenamentele echipei spaniole.

Alexandru Gheorghe a asistat vineri, din tribună, la partida dintre FCM și Argeșul Mihailești, scor 3-1.

Se perfecționează la Atletico Madrid

Noul tehnician al echipei FCM Alexandria și în același timp conducător al clubului de juniori Atletico Roșiori, Alexandru Gheorghe, va participa în perioada 7-14 septembrie la un curs de perfecționare în cadrul clubului spaniol Atletico Madrid.

„Am făcut o cerere pe adresa clubului Atletico Roșiori către clubul madrilen pentru a avea acces la antrenamentele echipei mari și la academia de fotbal. Am apelat și la o cunoștință din Spania pentru a mă ajuta să ajung acolo, dar probabil a contat și faptul că numele clubului nostru este Atletico. Am primit acceptul să merg pentru o săptămână la Madrid și sper să mă întorc cu multe lucruri noi de acolo. Sunt interesat de modul cum sunt ei organizați, cum se pregătesc juniorii clubului Atletico și de tot ce înseamnă fotbalul profesionist. Sunt convins ca am ce invata din aceasta experienta. E o oportunitate foarte mare pentru mine si vreau sa profit de ea”, a spus Alexandru Gheorghe

Marius Lăcoviște la FCM Alexandria

FCM Alexandria nu mai vrea să aibă emoții în acest sezon de Liga 3 și investește masiv în aducerea de jucători cu experiență. După sosirile lui Streinu, Mămăligeanu, Nicolae, Cărăușu, Moga, Stanciu, Urucu și Bădănoiu, conducerea clubului alexăndrean a bătut palma și cu Marius Lăcoviște, fostul jucător al Arieșului Turda (Liga 2) în sezonul precedent.

Lacoviste s-a antrenat ieri pentru prima dată cu FCM Alexandria și a fost adus la cererea noului antrenor, Alexandru Gheorghe. „Lăcoviște vine din postura de jucător liber, așteptăm să aducă actele, apoi vom semna cu el pe șase luni cu posibilitate de prelungire. Lăcoviște e un câștig pentru noi, e un jucător cu un anumit CV și cu multă experiență”, a spus Florea Voicilă.

Carte de vizită – Marius Laurențiu Lăcoviște
Născut: 2 septembrie 1981 – Roșiorii de Vede
Post: mijlocas stânga/central
A jucat la: Rova Roșiori (L3), Voința București (L3), Pandurii Tg. Jiu (L2), Midia Năvodari (L2), Diter Zafra (Tercera Division – Spania), CF Andorra (Tercera Division – Spania), FC Cisnădie (L3) și Arieșul Turda (L2)

Articol scris de Marcu Cristian – TeReSport

07 Sep. 2011, 13:27 Stiri
Pe aceeași temă