FC Zalău s-ar da în spectacol cu echipe din Liga I

Mihai Andries 11 Oct. 2012, 11:45 Stiri
FC Zalău s-ar da în spectacol cu echipe din Liga I

Liga I ia o pauză la finele acestei săptămâni, deoarece naționala României are meciuri tari în preliminariile Campionatului Mondial. La rândul ei, FC Zalău va sta în etapa programată vineri în Liga a III-a, deoarece în Seria a V-a sunt doar 13 echipe. Profitând de această ocazie, oficialii clubului zălăuan i-au contactat, pentru un amical, pe cei de la CFR Cluj, însă s-au lovit de refuzul campionilor.

Președintele Ioan Morar a luat legătura și cu cei de la Gloria Bistrița, pentru a juca un amical la Zalău, însă după ce în prealabil și-au dat acordul, bistrițenii au decis să joace un amical la finele săptămânii cu Universitatea Cluj. Astfel, zălăuanii au rămas cu „buza umflată” și vor juca la Zalău o partidă amicală, dar cu FCM Baia Mare, grupare ce activează în Liga a IV-a din Maramureș. Partida va avea loc sâmbătă, la Zalău.

„Am vrut neapărat să jucăm la Zalău o partidă amicală cu o echipă din Liga I, dar, din păcate, nu am reușit. L-am contactat și pe Nicolae Manea, dar bistrițenii au decis să joace cu Universitatea. CFR Cluj ne-au refuzat, de vreme ce urmează să aibă un program încărcat, astfel această pauză din Liga I, pentru ei este binevenită”, ne-a declarat președintele Ioan Morar.

Sursa: Sportul Sălăjan

Mihai Andries 11 Oct. 2012, 11:45 Stiri
Pe aceeași temă