FC Viitorul II – CFR Cluj 0-1. SC Bacău a fost eliminată de ASA Târgu Mureș după un penalty inventat

Marius ANGHEL 28 Oct. 2015, 22:18 Stiri
FC Viitorul II - CFR Cluj 0-1.** SC Bacău a fost eliminată de ASA Târgu Mureș după un penalty inventat

FC Brașov, prima reprezentantă a ligilor inferioare care a jucat în optimile Cupei României, a părăsit competiția KO după un meci spectaculos împotriva liderului Ligii 1. Marți, „stegarii” au fost conduși cu 3-0 până în minutul 67, au egalat în minutul 90, iar cu două minute înainte de finalul reprizelor de prelungiri au primit gol de la Astra și au ratat calificarea în sferturi. CSMS Iași și ACS Poli Timișoara au obținut și ele biletul către sferturi după ce au trecut cu același scor, 2-1, de Concordia Chiajna, respectiv Petrolul Ploiești.

Astăzi, 28 octombrie, se vor desfășura alte trei meciuri din optimile Cupei. Două dintre echipele gazdă vor fi grupări ce activează în Liga 2 sau 3. Prima care va juca astăzi, de la ora 14:30, este SC Bacău, aceasta urmând a o întâlni pe ASA Târgu Mureș. De la ora 18:00, FC Viitorul II, echipa secundă a lui Gheorghe Hagi, va încerca să producă prima surpriză a acestei faze și să o elimine pe CFR Cluj. Ultimul meci al zilei este Pandurii – Dinamo, de la ora 20:30.

Mâine, ultima reprezentantă a ligii secunde în Cupa României, FCM Baia Mare, privește, de la ora 20:30, vizita Stelei.

Jocurile din optimile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.

Programul optimilor Cupei României:

28 octombrie, ora 20:30
FINAL | Pandurii Târgu Jiu – DINAMO 2-3
Stadion: Municipal (Drobeta Turnu Severin);
Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad); Asistenți: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava) și Vasile Marinescu (București).

â–ºPandurii: R. Stanca – Săpunaru (cpt.), Salgado, Filipetto, Erico Da Silva, Grecu, Pițian, V. Nicoară, Al. Ciucur, Khalouta, Hora
Rezerve: Mingote – Trifu, D. Nistor, Wellington, Mrzljak, Pleașcă, V. Munteanu
Antrenor: Edward Iordănescu

â–ºDinamo: I. Popescu – Feussi, Puljic, Mevlja (cpt.), Fai – Nedelcearu, I. Șerban – Gavrilă, Palic, D. Rotariu – Gnohere
Rezerve: Cerniauskas – Ghomsi, Van Haaren, C. Matei, P. Petre, A. Marc, Vojnovic
Antrenor: Mircea Rednic

â–ºMin 90 2-3 Din lovitura liberă executată, alb-roșii dau lovitura, chiar în minutul 90. Același Palic, care se dovedește un executant foarte bun de faze fixe, trimite o nouă centrare inspirată, Rotariu deviază pe spate, Gnohere trage în Stanca, apoi are prezența de spirit de a-i pasa cu capul, de jos, lui Vojnovic. Croatul introdus la pauză de Rednic e atent și trimite în poartă din apropiere, ducând-o practic pe Dinamo în sferturile de finală

â–ºMin 51 2-2 Rotariu egalează după o nouă fază plecată din piciorul stâng al lui Palic. Croatul a centrat din partea stângă, Gnohere a trecut pe sub minge, care a ajuns la nepotul lui Iosif Rotariu, iar tânărul mijlocaș dinamovist l-a învins pe Stanca din apropiere, cu stângul. Este o discuție legată de poziția atacantului alb-roșu în momentul centrării lui Palic, dar reluările arată că asistentul a luat o decizie inspirată, pentru că Rotariu se afla în ofsaid, dar mingea nu a fost atinsă de Gnohere, ci de un jucător advers

â–ºMin 31 2-1 Nicoară execută în forță o lovitură liberă din marginea dreaptă a careului, Hora deviază cu capul, Iustin Popescu boxează în față, dar mingea îl lovește pe Nedelcearu și intră în poartă

â–ºMin 13 1-1 Mevlja respinge greșit centrarea din dreapta a lui Ciucur, Khalouta profită și pasează în stânga pentru Hora, iar golgheterul Pandurilor plonjează și împinge balonul în poarta lui Iustin Popescu

â–ºMin 8 0-1 Palic execută un corner din dreapta, Nedelcearu își face loc printre doi fundași adverși și ciupește mingea în cinci metri și o trimite în poarta lui Mingote

28 octombrie, ora 18:00
FINAL | FC Viitorul II – CFR CLUJ  0-1
Stadion: Central (Ovidiu);
Arbitru: Andrei Antonie (București); Asistenți: Iulian Radu (București) și Ionuț Marius Bobe (Videle).

â–ºViitorul II: Buzbuchi – Kilyen, Hodorogea, Mitache, D. Dumitrescu – Casap, Nedelcu, Rz. Marin (cpt.) – Vînă, Gavra, Fl. Coman
Rezerve: Tordai – P. Iacob, Cicâldău, Rogoza, R. Grecu, D. Drăguț, D. Panait
Antrenor: Cristian Cămui

â–ºCFR: Marc – Coelho, L. Goian, A. Mureșan, Camora (cpt.), Sz. Vereș, Nascimento, Jakolis, Vitor Bruno, Sg. Neguț, Beleck
Rezerve: Mincă – Larie, Al. Păun, Petrucci, Cristian Lopez, Tiago Lopez, Nouvier
Antrenor: Francisc Dican

â–ºMin 90+3 Final de partidă. CFR Cluj se califică în sferturi cu emoții, pe terenul unei echipe din Liga 3

â–ºMin 90+3 Iacob preia în interiorul careului și trage din cădere, din întoarcere, puțin pe lângă vinclul din stânga lui Marc

â–ºMin 86 ⇔ Intră Păun și iese Jakolis

â–ºMin 82 ⇔ Vitor Bruno iese și intră Nouvier

â–ºMin 81 Cicâldău pasează cu călcâiul înapoi către Coman, Camora intervine prin alunecare și respinge din picioarele jucătorului Viitorului, care cade și cere penalty, dar arbitrul lasă jocul să continue

â–ºMin 77 Jakolis fentează și trage de la 15 metri central, dar Buzbuchi respinge cu piciorul

â–ºMin 71 Vînă bate către Coman o lovitură fixă, acesta intră în careu și trage la colțul scurt acolo unde Marc reține greu

â–ºMin 70 ⇔ Iese Vereș și intră Petrucci

â–ºMin 70 Coelho centrează din dreapta careului, mingea trece peste Beleck, iar Neguț încearcă o foarfecă de la 10 metri. Mingea trimisă de Neguț se ducea sub transversală dacă Buzbuchi nu se respingea și o trimitea în corner

â–ºMin 63 Marin obține o lovitură liberă la 25 de metri lateral dreapta după un duel cu Nascimento. Faza fixă rămâne fără rezultat după ce Dumitrescu a recentrat prost

â–ºMin 62 ⇔ Iese Gavra și intră Cicâldău

â–ºMin 59 ⇔ Iese Kilyen, accidentat, și intră Rogoza

â–ºMin 56 Pasă peste apărarea CFR-ului, Gavra ia fața fundașilor și ciupește mingea din fața lui Marc, însă aceasta se duce prin fața porți

â–ºMin 55 0-1 Negruț șutează violent sub transversală din careul mic după ce Buzbuchi reușise să respingă în față șutul puternic din opt metri al lui Vitor Bruno. Nascimento centrase din stânga

â–ºMin 48 Gavra trage din colțul dreapta al careului și Marc plonjează și reține

â–ºMin 47 Combinație Coman, Vînă și Gavra la marginea careului, Coman scapă singur pe stânga, trage pe lângă Marc la colțul lung, dar mingea trece pe lângă poartă

â–ºMin 46 A început a doua repriză

â–ºMin 45 Pauză

â–ºMin 45 Vitor Bruno bate o lovitură liberă din marginea dreaptă a terenului, iar mingea pică pe plasa porții

â–ºMin 38 Dumitrescu îi pasează pe culoar lui Coman, acesta pătrunde în careu pe stânga, se împiedică în driblinguri și șutează din 8 metri în blocaj

â–ºMin 36 Vînă trage puternic din afara careului, de la 20 de metri ușor lateral stânga, și Marc reține

â–ºMin 30 ⇔ Intră Paul Iacob în locul lui Casap, accidentat și ieșit de pe teren de trei minute

â–ºMin 28 Iakolis scapă singur în careul Viitorului, însă e lent și este blocat atunci când se pregătea să tragă

â–ºMin 1 A început partida

28 octombrie, ora 14:30
FINAL | SC Bacău – ASA TÂRGU MUREȘ  0-1
Stadion: Letea (Bacău);
Arbitru: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin); Asistenți: Imre-Laszlo Bucși (Sfântu Gheorghe) și Gabriel Sabin Stroe (Pitești).

â–ºSC Bacău: Bg. Miron – Mihălăchioae, A. Burcă, Lozneanu (cpt.), Drugă – Dumitriu, R. Adăscăliței – Vraciu, C. Neagu, Pungă – A. Pavel
Rezerve: E. Savu – Ciuta, Grumezescu, Nemțanu, Hurdubei, Sascău, Țuțu
Antrenor: Cristian Popovici

â–ºASA: Viciu – Golanski, Balaur, Gonzalez, Balic – Gorobsov, Brandan – Hanca, Voiculeț (cpt.), Louis Pedro – Axente
Rezerve: Stăncioiu – Borza, Velayos, Sbârcea, Dedov, Kortzorg, Ndoye
Antrenor: Cristiano Bergodi

â–ºMin 90+4 Final de partidă. Arbitrul Marian Balaci a eliminat pe SC Bacău din optimile Cupei după penalty-ul inexistent dictat pentru ASA Târgu Mureș

â–ºMin 90+4 Viciu ia galben pentru că a întârziat să degajeze

â–ºMin 90+3 Hurdubei bate lovitura liberă de la 17 metri peste transversala lui Viciu

â–ºMin 90+2 Gonzalez îl faultează pe Burcă fix în fața careului târgumureșenilor

â–ºMin 90 Meciul este prelungiri cu trei minute. Fanii băcăuani prezenți în tribune au dat foc la artificiile pe care le pregătiseră în cazul unei victorii

â–ºMin 83 Hurdubei interceptează o pasă în defensivă a lui Gonzalez, intră în careu pe dreapta, însă încetinește acțiune din cauza unghiului închis în care a intrat și atunci când se hotărăște să tragă este blocat de Gonzalez, repliat

â–ºMin 80 ⇔ Iese Dumitriu și intră Țuțu

â–ºMin 80 ⇔ Iese Voiculeț și intră Dedov

â–ºMin 76 Mihălăchiaoe bate o lovitură liberă din partea stângă de atac și Viciu reține în vinclul colțului lung

â–ºMin 73 ⇔ Intră Kortzorg și iese Louis Pedro

â–ºMin 72 ⇔ Iese Neagu și intră Grumezescu

â–ºMin 65 ⇔ Iese Brandan și intră Ndoye

â–ºMin 61 Hurdubei reia cu capul din șase metri după o centrare din dreapta, iar Viciu reține

â–ºMin 60 ⇔ Hurdubei intră în locul lui Pavel

â–ºMin 56 0-1 Gorobsov bate sigur de la punctul cu var, pe centrul porții, și deschide scorul. Miron sărise în stânga

â–ºMin 55 Gonzalez cade în careu după o fază încâlcită și un presupus fault al lui Vraciu asupra sa și arbitrul Marian Balaci acordă penalty. Gonzalez nici măcar nu a fost atins

â–ºMin 49 Drugă bate pe lângă poartă o lovitură liberă de la 25 de metri lateral dreapta

â–ºMin 46 A început a doua repriză

â–ºMin 45+1 Pauză. Băcăuanii au avut cel puțin patru mari ocazii de gol, însă la cabine se intră la scor egal

â–ºMin 45 Dumitriu trage din 14 metri și Viciu are din nou o intervenție salvatoase

â–ºMin 45 Hanca pătrunde în careu pe dreapta și trage la colțul scurt, acolo unde Miron reține sigur

â–ºMin 42 Vraciu preia în șase metri lateral dreapta, trimite pe lângă Viciu către Burcă, fundașul băcăuanilor preia singur la doi metri de poartă, se întoarce și înscrie. Asistentul ridică fanionul și indică offside

â–ºMin 41 Pavel pătrunde în careu pe stânga și centrează în fața porții, acolo de unde Vraciu, liber, pune capul din 7 metri și trimite convins că va înscrie. Viciu are un reflex incredibil și respinge în corner

â–ºMin 26 Neagu execută o lovitură liberă de la 25 de metri lateral dreapta, bate lung, Dumitriu recuperează în flancul stâng, însă pierde mingea și ASA scapă pe contraatac. Faza este oprită de intervenția sigură a lui Drugă

â–ºMin 21 Drugă scapă singur în partea stângă a careului, centrează în fața porții pentru Dumitriu, însă mijlocașul Sport Clubului nu ajunge la minge în 5 metri și faza se stinge

â–ºMin 17 Brandan bate o lovitură liberă de la 18 metri, fix din colțul careului, trimite mingea la prima bară, acolo unde nu urmărește nimeni și Miron reține simplu în fața liniei

â–ºMin 7 Centrare din dreapta, fundașii mureșeni nu reușesc să respingă și Vraciu trimite din 7 metri lateral stângă prin fața porții. O nouă ocazie mare pentru băcăuani

â–ºMin 5 Fază frumoasă în careul oaspeților, mingea e întoarsă la Mihălăchioae, care trage puternic de la 18 metri, iar Viciu scoate greu peste transversală. Cornerul rămâne fără rezultat

â–ºMin 2 Gorobsov bate o lovitură liberă de la 20 de metri lateral stângă peste poarta lui Miron

â–ºMin 1 A început partida


 

VEZI REZULTATELE înregistrate marți în optimi

joi, 29 octombrie
FC VIITORUL – AFC BOTOȘANI, ora 18:00, stadion Central (Ovidiu)
FCM BAIA MARE – FC STEAUA BUCUREȘTI, ora 20:30, stadion „Viorel Mateianu” (Baia Mare)


 

REZULTATELE PRIMULUI TUR AL CUPEI ROMÂNIEI

REZULTATELE TURULUI II AL CUPEI ROMÂNIEI

REZULTATELE TURULUI III AL CUPEI ROMÂNIEI

REZULTATELE TURULUI IV AL CUPEI ROMÂNIEI

REZULTATELE TURULUI V AL CUPEI ROMÂNIEI

VEZI REZULTATELE înregistrate marți în 16-imi

VEZI REZULTATELE înregistrate miercuri în 16-imi

VEZI REZULTATELE înregistrate joi în 16-imi


 

Regulamentul Cupei României:

În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri și, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.

În jocurile la care participă echipe din Liga 2 sau Liga 1 se pot efectua maximum trei înlocuiri de jucători.

În privința numărului maxim de jucători extracomunitari folosiți în jocurile de din Cupa României, se aplică următoarele reguli:
a) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din aceiași categorie, se aplică regulile stabilite pentru categoria respectivă;
b) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din categorii diferite, se aplică regulile stabilite pentru categoria superioară.

În cazul jocurilor desfășurate într-o singură manșă, pe terenul uneia dintre echipe, cheltuielile se efectuează de clubul organizator, iar după scăderea cheltuielilor de organizare, suma rămasă se va repartiza fiecărei echipe în proporție de 50% din beneficiul net. Dacă din încasări nu rezultă beneficiu, fiecare club va suporta în mod egal acoperirea cheltuielilor. Beneficiul fiecărei echipe va fi achitat în termen de cel mult 15 zile de la data disputării jocului.

Echipele programate în Cupa României nu pot renunța la jocuri și nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancțiunea eliminării lor din campionatul în care participă.

Marius ANGHEL 28 Oct. 2015, 22:18 Stiri
Pe aceeași temă