Miercuri, 15 iulie, de la ora 17:30, a luat start noul sezon al Cupei României, ediția 2015-2016. În prima fază a competiției naționale vor participa 42 de echipe calificare din faza pe județe plus 32 de echipe din Liga a 3-a, adică în total vor fi 74 de echipe care se vor duela în 37 de jocuri.
Dintre cele 37 de meciuri, trei dintre ele nu au fost programate din start, deoarece unul dintre adversari s-a desființat. Astfel am aflat primele trei echipe care vor participa în turul II al competiției. Granitul Babadag (TL), Victoria Muntenii Buzău (IL) și Ripensia Timișoara (TM)(foto) s-au calificat mai departe fără să joace, în detrimentul echipelor Oțelul Galați 2 (GL), Viitorul Axintele (IL) și Minerul Mehedinți 2010 (MH), care s-au retras în acest an din Liga a 3-a.
De la anunțarea programului primei faze și până la desfășurarea meciurilor, alte trei jocuri nu au fost programate din cauza problemelor:
SC Bacău 2 (BC) – Ceahlăul 2 Piatra Neamț (NT)
Euromania Dumbrăveni (VN) – FC Păpăuți (CV)
CSM Școlar Reșița (CS) – Știința Turceni (GJ)
În cadrul sedinței din 6 iulie 2015 a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, membrii acestuia au adoptat cu unanimitate de voturi formatul Cupei României, ediția 2015 – 2016.
În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se dispută prelungiri și, dacă egalitatea persistă, se execută lovituri de departajare.
Faza a II-a Cupei României, la care vor participa cele 37 de echipe calificate din faza I plus 5 echipe participante în Liga a 3-a este programată să aibă loc miercuri, 29 iulie 2015, ora 17:30.
Iată programul primei faze a Cupei României, ediția 2015-2016:
BUCOVINA 2 POJORÂTA (SV) – BUCOVINA RĂ‚DĂ‚UȚI (SV) 0-1 / Ianoși (26)
VICTORIA HORIA (NT) – CSM PAȘCANI (IS) 3-5 / Găucan (10), Morțun (72), Al. Andre (76) / Nemțanu (20), Viorică (31, 61, 67), Agrigoroaiei (35 – pen.)
RAPID DUMEȘTI (IS) – INTER DOROHOI (BT) 2-1 / M. Enache (35, 65) / M. Negruț (30)
ATLETICO VASLUI (VS) – SPORTING LIEȘTI (GL) 3-0 / G. Agache (33), Ad. Tiron (34), M. Tabãrã (49)
AVÂNTUL VALEA MĂ‚RULUI (GL) – METALOSPORT GALAȚI (GL) 2-1 (după prelungiri) (1-1 în 90 de minute) / Gârleanu (64), Spânache (104) / Moise (45)
FC VIITORUL 2 (CT) – CALLATIS 2012 MANGALIA (CT) 9-0 / Puțanu (11, 36), Cicâldău (23), Perju (27), Fl. Coman (30), Gavra (31, 56), Iani (63), M. Manole (79)
FC PUIEȘTI (BZ) – VICTORIA TRAIAN (BR) 8-7 (după loviturile de departajare) (1-1 în 90 de minute, 1-1 în 120 de minute, 7-6 la penaltiuri) / …
FC PĂ‚PĂ‚UȚI 2 (CV) – FC ZAGON (CV) 6-7 (după loviturile de departajare) (2-2 în 90 de minute, 2-2 în 120 de minute, 4-5 la penaltiuri) /
CS PĂ‚ULEȘTI (PH) – AFC ASTRA 2 (PH) 3-1 / M. Mihai (34, 75), Ciobanu (90) / D. Constantin (19)
VOINȚA BUFTEA (IF) – INTER CLINCENI (IF) 6-2 / … / Cr. Păun, M. Gheorghe
FC CHITILA (B) – VOINȚA SNAGOV (IF) 1-3 / … / D. Florea, Buduroi, Dima
VICTORIA CHIRNOGI (CL) – VIITORUL DOMNEȘTI (IF) 1-3 /
FLACĂ‚RA MORENI (DB) – FCM TÂRGOVIȘTE (DB) 4-2 (după prelungiri) (2-2 în 90 de minute) / Iliescu (8, 66), Drăgan (105), Huțușoru (120 – pen.) / I. Constantin (30, 52)
UNIREA IZVOARELE (GR) – ACS URBAN TITU (DB) 5-4 (după prelungiri) (4-4 în 90 de minute) / G. Rădulescu (63), Val. Pârvu (67 – pen., 69 – pen.), Fl. Asan (86), D. Preoteasa (98) / D. Neguț (15, 58), Ivașcu (49), Rădescu (52)
VOINȚA BUDEASA (AG) – CN DINICU GOLESCU CÂMPULUNG (AG) 3-6 / … / Anghelina, Miloși, I. Ion, Vaciu (pen.), Crețu, Pârvan
UNIREA BRÂNCENI (TR) – CS VIȘINA NOUĂ‚ (OT) 10-1 / N. Bucă (4, 43, 76), C. Desculțu (22, 67), C. Pațe (26), M. Olteanu (29), A. Roman (44, 83), M. Mitran (57) / S. Mihai (78)
LSS VOINȚA SIBIU (SB)(foto) – ÎNFRĂ‚ȚIREA AGROMEC HĂ‚RMAN (BV) 6-8 (după loviturile de departajare) (3-3 în 90 de minute, 4-4 în 120 de minute, 2-4 la penaltiuri) / M. Risti, I. Frățilă, M. Poncu, A. Coconu / A. Damian (30, 115), I. Popa (40, 78) (la penaltiuri au înscris M. Țiboc, A. Halmagy / Strătilă, Szabo, Plumb, Zaharia)
UNIREA CRISTURU SECUIESC (HR) – AVÂNTUL REGHIN (MS) 1-0 / Vékás Barna (38)
ASA TÂRGU MUREȘ 2 (MS) – CS IERNUT (MS) 7-2 / Candrea (15), Rz. Stoica (20, 75), Teuț (25, 50), (Fekete 80 – autogol), Kanyaro (82) / Roman (46), Șuta (59)
AS MILCOV (OT) – FLACĂ‚RA HOREZU (VL) 2-1 /
ACS DUMITRA (BN) – GLORIA PROGRESUL (BN) 3-0 / echipa oaspete nu s-a prezentat
VIITORUL ULMENI (MM) – UNIREA DEJ (CJ) 8-3 / Asăujan (2), Chiorean, Feraru (2), Borota, Hotico (2) / P. Bogdan (2), Cr. Itu
LUCEAFĂ‚RUL BĂ‚LAN (SJ) – SĂ‚NĂ‚TATEA CLUJ (CJ) 1-3 / G. Buda (70) / Fl. Dan (13), Ad. Lupu (30 – pen.), Al. Gașpar (78)
SOMEȘUL 2010 APAHIDA (CJ) – ARIEȘUL 1907 TURDA (CJ) 3-0 / Ovidiu Bondor (3)
BIHORUL BEIUȘ (BH) – OLIMPIA 2 SATU MARE (SM) 2-0 / Micle (11), Mândru (77)
PERFORMANȚA IGHIU (AB) – INDUSTRIA GALDA (AB) 1-0 / Brânză (88)
ȘOIMII LIPOVA (AR) – CS INEU (AR) 0-2 / Huțanu (38), Mașniță (58)
ȘOIMUL BĂ‚IȚA (HD) – FC HUNEDOARA (HD) 1-0 / C-tin. Vișan (18)
CS U CRAIOVA 2 (DJ) – ACSVM CRAIOVA (DJ) 2-1 / Jurj (72), Marcu (77) / L. Scarlat (39)
PANDURII CERNEȚI (MH) – CS PODARI (DJ) 3-2 / Zamfir (6, 14), Bejinaru (27) / Ciocioană (32), Șerban (53)
GILORTUL TÂRGU CĂ‚RBUNEȘTI (GJ) – MINERUL MOTRU 2008 (GJ) 0-4 /
SC BACĂ‚U 2 (BC) – CEAHLĂ‚UL 2 PIATRA NEAMȚ (NT) 0-3 / n-a fost programat
EUROMANIA DUMBRĂ‚VENI (VN) – FC PĂ‚PĂ‚UȚI (CV) 3-0 / n-a fost programat
CSM ȘCOLAR REȘIȚA (CS) – ȘTIINȚA TURCENI (GJ) 3-0 / n-a fost programat
GRANITUL BABADAG (TL) – OȚELUL GALAȚI 2 (GL) 3-0 / n-a fost programat
VICTORIA MUNTENII BUZĂ‚U (IL) – VIITORUL AXINTELE (IL) 3-0 / n-a fost programat
RIPENSIA TIMIȘOARA (TM) – MINERUL MEHEDINȚI 2010 (MH) 3-0 / n-a fost programat
*echipele trecute cu roșu s-au calificat în turul II al Cupei.
Regulamentul Cupei României:
Federația Română de Fotbal, prin Comisia Centrală a Arbitrilor, va delega arbitri pentru fiecare joc.
Cheltuielile de organizare a jocurilor se efectuează de cluburile gazdă, iar, după scăderea cheltuielilor de organizare, suma rămasă din beneficiul net se va repartiza în mod egal ambelor echipe. Beneficiul echipei vizitatoare va fi achitat în maximum 15 zile de la data disputării jocului. Dacă din încasări nu rezultă beneficiu, fiecare club va suporta în mod egal acoperirea cheltuilelilor de organizare.
Pentru faza întâi a Cupei României baremurile de arbitraj sunt nete și vor fi în cuantum de:
Arbitru: 340 RON
Arbitru asistent (1 și 2): 300 RON
Total: 940 RON
În conformitate cu art.31.15 din ROAF, echipele programate în Cupa României nu pot renunța la jocuri și nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancțiunea eliminării lor din campionatul în care participă.
Conform art.54, pct.2 din ROAF, la jocurile din Liga I, Liga a 2-a, și Liga a 3-a, campionatul de fotbal feminin, precum și cele din Cupa României (faza națională), pot începe numai dacă la teren sunt prezenți medicul delegat și medicul echipei gazdă.
În caz de litigiu, competența soluționării aparține Comisiei de Disciplină a FRF.
Asociațiile județene de fotbal, respectiv Asociația Municipală de Fotbal București, sunt obligate să comunice prin fax la FRF – Direcția Competiții (021/302.91.93) rezultatele jocurilor din faza I, în termen de 24 ore de la terminarea meciurilor.