EXCLUSIV | Strizu out, Colceag e noul principal al Metaloglobusului

Mihai Andries 10 Dec. 2014, 15:39 Stiri

Parcursul modest al echipei bucureștene de vizavi de Cora Pantelimon nu a rămas fără urmări, astfel că s-a decis renunțarea la serviciile lui Leo Strizu, cel care a stat pe banca Metaglobusului de la sfârșitul lui martie 2013. În locul său, a fost instalat ca principal Sorin Colceag, cel care ultima dată a fost secundul lui Teja la U Cluj.

Noul principal al grupării al cărei președinte este Marius Burcă (foto, dreapta, alături de Colceag), reprezentant al cluburilor din Liga 3 în Comitetul Executiv al FRF, a fost prezentat oficial ieri elevilor săi, la finalul amicalului cu Viitorul Axintele. La finalul turului, Metaloglobus ocupă de abia locul 9, cu 17 puncte și e scăpată de orice griji pentru retur, atât la promovare, cât și la retrogradare.

Metaloglobus, eșec în ploaie cu „reziliații” de la Axintele

Colceag (43 de ani pe 11 martie anul viitor) se află la a doua experiență ca principal în Liga 3, după cea din sezonul trecut de la Popești Leordeni. Sub bagheta sa, echipa ilfoveană a terminat sezonul regulat pe un surprinzător loc 5, intrând în play-off. Cu obiectivul îndeplinit și fără pretenții la promovare, Gloria lui Colceag a terminat partea a doua a campionatului pe locul 6, permițându-și să dea o șansă pe final de sezon și tinerilor jucători din lot.

Noul tehnician al Metaloglobusului și-a văzut elevii pentru prima dată în amicalul disputat ieri pe sinteticul clubului aflat lângă baza „Ion Țiriac”. Bucureștenii au condus de două ori, prin golurile lui Ghenovici și Mitroi, dar Axintele a revenit de fiecare dată, întâi prin Enciu și apoi prin Adrian Ilie.

Scorul final, 3-2 pentru ialomițeni, a fost stabilit de Alex Badea, cu un șut ciudat, ce a trimis mingea lângă bară și l-a păcălit pe Nedelcu, portarul gazdelor crezând că se va duce în aut (foto, dreapta).

Primul antrenament al lui Colceag ca principal al Metaloglobusului va avea loc joi, fiind și ultimul din 2014. Gruparea bucureșteană va lua o binemeritată vacanță, urmând a reveni la pregătire cel mai probabil în a doua săptămână a lunii ianuarie.

Articol și foto de Mihai ANDRIEȘ

Mihai Andries 10 Dec. 2014, 15:39 Stiri
Pe aceeași temă