Egal cu scandal în derby-ul Craiovei, din Liga 3! Duel cu multe evenimente pe „Extensiv”: incidente, mesaje, ironii, meci întrerupt, eliminare, penalty, goluri, incendiu, evacuarea galeriei echipei lui Mititelu

Cosmin STAICU, Marius ANGHEL 02 Nov. 2018, 20:48 Stiri

Un nou episod al derby-ul Craiovei, după cele două dispute de acum cinci ani, din Liga a 2-a, s-a consumat de această dată la nivel de Liga a 3-a, între echipa a doua a CS Universitatea, și echipa lui Mititelu, FCU, vineri, în cadrul etapei a 11-a. Duelul a fost aprins cu o zi înainte de meci, când gazdele au anunțat că acces la meci vor avea numai abonații clubului, iar fanilor clubului lui Mititelu le vor fi rezervate 300 de bilete, în sectorul oaspeților, prețul fiind unul simbolic – 2 lei.

„Oaspeți” sau „vizitatori” au fost numiți Mititelu și fanii săi atât pe site-ul oficial al gazdelor, dar și pe tabelă sau pe biletul de meci. Iritați de ironia celor de la CS Universitatea, fanii lui Adrian Mititelu s-au mobilizat și au încercat să pătrundă prin alte sectoare ale arenei Extensiv decât cel care le fusese rezervat, fiind opriți de forțele de ordine și direcționați către zona oaspeților. În cele din urmă, 300 de suporteri FCU au intrat pe stadion, dar abia la un sfert de oră după ce a început partida.

Galeria Universității a renunțat la deplasarea de la Iași pentru a-și apăra puștii de la echipa secundă și pentru a le da replica rivalilor locali. A început un duel al mesajelor și scandărilor triviale, unicul moment de pace fiind cel în care s-a strigat din ambele părți numele lui Ilie Balaci. Galeria lui Mititelu n-avea să termine însă meciul pe stadion. În startul reprizei secunde, fanii oaspeți au aruncat petarde și scaune către un jucător al Universității care încerca să execute o lovitură de colț, iar arbitrul a decis întreruperea partidei pentru un sfert de oră, anunțând că la prima recidivă va fluiera terminarea jocului.

Cu zece minute înainte de final, fanii echipei lui Mititelu au dat foc unei pânze în sectorul propriu, aprinzându-se și câteva scaune, din care a rezultat un fum negru, iar măsura a fost evacuarea galeriei oaspete. Pompierii au stins imediat incendiul, meciul continuând până la final.

Adrian Mititelu a fost și el la meci, fiind întâmpinat cu înjurături de fanii gazdelor, care i-au strigat: „Parcă faci reclamă la cancer, de când a slăbit!”. Mititelu a replicat: „Bine că am scăpat de voi!”

Fotbal de slabă calitate

Pe teren, fotbalul a fost de nivelul Ligii a 3-a, destul de modest, dar pe cei prezenți la stadion i-a interesat mai puțin acest lucru, fiind preocupați de manifestarea rivalității locale. Gazdele au jucat din elan, iar oaspeții din experiență și a rezultat o remiză oarecum echitabilă. Fiecare echipă a avut în teren jucători care au evoluat în Liga 1, recent sau în urmă cu câțiva ani: Calancea, Borța, Rz. Popa, Bic, Baicu, la gazde, respectiv: Ciucă, Dina, Florin Costea, Dănănae, S. Lupu, la oaspeți.

Echipa lui Mititelu a avut două mari ocazii în prima repriză, printre care un șut în transversală. În finalul primei părți, oaspeții au rămas în inferioritate numerică, Dănănae primind un galben pentru fault și imediat „roșu” pentru proteste. Satelitul Universității a fost mai aproape de victorie în partea a doua. După ce echipele au revenit de la vestiare, la întreruperea din repriza secundă, Vulpe a obținut un penalty, dar Ovidiu Bic, mijlocașul adus de Craiova de la Mediaș pentru 200.000 de euro, a tras în bară, nici Baicu nereușind să prindă poarta, în continuarea fazei.

Luis Nițu avea să deschidă scorul pentru echipa a doua a Universității, cu un șut spectaculos în vinclu. Intrat în partea a doua, Florin Costea a egalat în minutul 82, profitând de o eroare în defensiva echipei lui Dragoș Bon.

După meci, fostul golgheter al României, Florin Costea, a declarat: „Un asemenea meci nu trebuia să se dispute, văd și eu acum că lumea este împărțită. Nu știu de ce această agitație din tribune, nu trebuia să se ajungă la bătăi, înjurături, nu știu de ce familia mea nu a fost lăsată pe stadion, nu înțeleg de ce m-au înjurat niște suporteri care cândva mă aclamau”.

U CRAIOVA 1948 CS 2 – U CRAIOVA 1948 SA 1-1
Luis Nițu 72′ / Florin Costea 82′

Calancea – Borța, Rz. Popa, C. Ion, Sârbu – Șerban, Bic – Vulpe, V. Constantin, Baicu – Nițu
Au intrat: Țoiu, Zete, Frăsineanu
Antrenor: Dragoș Bon

Chindriș – Kovari, Ciucă, Avram, Negru – Raicea, Dănănae, Ezaki, S. Lupu – Cl. Bălan, Dina
Au mai intrat: Armășelu, Fl. Costea, Perez, Zimța
Arbitru: Nicolo Napoli
Eliminat: Ovidiu Dănănae 45′

Stadion: Extensiv (Craiova – Dolj); Spectatori: 1.000; Arbitru: Constantin Alin Olaru (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea) și Adrian Bogdan Banu (Ploiești). Observatori: Luis Moisescu (Drobeta Turnu Severin) și Călin Marius Orbonaș (Ilia – Hunedoara).

Mesajele galeriei CS U Craiova:

„Am auzit că vine circu-n oraș și am venit să ne amuzăm și noi / Să vedem câți ați mai rămas să stați capră la brutar / Și să cântați când vă dau tonul angajații săi”

„Azi biletul costă cât un mititel: 2 lei / Atât valorați… avem în față 300 de mititei!”

„Continuitatea în patron nu există / Echipa brutarului e doar o copie sinistră!”

„Asta e realitatea / Marca dă identitatea”

„Nu mai înjurați stăpânul / Că se-apropie Crăciunul”

„Cine ține cu clona, sa-i f… familia! Când o spunem noi, e corect, când o spuneți voi, e incest”

„Liderii voștri sunt bodyguarzii copiilor lui mititelu / Vă pretați la orice, cât timp vă plătește chelu”…”

„Înjurați legendele Științei cât sunt încă în viață / Apoi la înmormântări vă prefaceți afectați / Nu mai merge, știm deja rolurile pe care pentru mititelu le jucați”

„Dacă n-ar fi internet / Ați muri încet-încet…”

„Azi m… PSD strigați / În 2012 afișe pentru ei lipeați”

„Fiecare secundă o trăiți raportându-vă la noi / Prostituatele sunteți voi”

Mesajele galeriei echipei lui Adrian Mititelu:

„Toți virginii se cred lei / Pân” dă sudul peste ei”

„Mentalitate zero, principii aruncate la gunoi, visați în continuare, Știința suntem noi”

„S-a dat liber la regii, e zi de meci, ordin de la București, n-ai cum să lipsești”

„A dat ultrășia-n voi, susțineți și clona 2″

„Pe facebook cu conturi false sunteți zmei, la meciuri, doar mielușei”

Articol scris de Cosmin STAICU
Foto: Remus BADEA (Mediafax foto)

Cosmin STAICU, Marius ANGHEL 02 Nov. 2018, 20:48 Stiri
Pe aceeași temă