Rămas fără Academica Argeș, care e pe punctul de a reveni la Clinceni, orașul Pitești vrea să aibă cât mai repede o nouă reprezentantă în Liga 2. Primarul interimar Cornel Ionică a aÂnunÂțat, la conferința de presă de miercuri, că echipa SCM Argeș Pitești va avea ca obiectiv promovarea în noul sezon competițional al Ligii 3. Totuși, edilul încă mai așteaptă până la finalul luni iunie ca grupările SCM Argeș Pitești și FC Argeș 1953 să fuzioneze pentru a forma una mai puternică.
„În privința fuziunii dintre cele două echipe, lucrurile nu sunt clare. Le-am comunicat celor două părți să se pună de comun acord pentru a stabili cel mai bun staff tehnic și pentru formarea unei echipe puternice. Din câte știu eu, cei de la FC Argeș 1953 nu au dat niciun răspuns concret până acum. Vom mai aștepta până la sfârșitul acestei luni, pentru că, în luna iulie, se va face înscrierea echipei. Mult timp nu putem să mai așteptăm însă, pentru că lucrurile trebuie să fie clare când pornim la drum. Noi avem bani să finanțăm, așa cum trebuie, o singură echipă și vrem ca aceasta să facă performanță. Ar fi păcat să se ajungă în situația ca cele două părți să nu aÂjungă la un numitor comun, deoaÂrece și cei de la FC Argeș s-au chinuit. Este pentru prima dată când am auzit că cei de la FC Argeș condiționează această fuziune de obținere a unor funcții. Această echipă nu va fi făcută pentru a crea funcții pentru anumite persoane, ci va fi o formație pentru piteșteni. În eventualitatea în care nu se va face această fuziune, vom merge pe SCM Pitești, iar obiectivul va fi clar, proÂmovarea, pentru că vrem să ajungem unde ne este locul cu fotbalul. Piteștiul merită să aibă echipă de fotbal care să joace cel puțin în Liga a II-a”, a spus, citat de curier.ro, Cornel Ionică.