Aparent o confruntală banală, între una dintre favoritele certe
la promovare și o echipă proaspăt promovată din județ, Conpet – CSM
Târgoviște (vineri, ora 15.00, Strejnic) propune un interesant duel
al antrenorilor, ambii dâmbovițeni la origine ! Gazdele sunt
pregătite de Silviu Dumitrescu, tehnicianul care a reușit ultima
promovare în Liga I cu o echipă dâmbovițeană, iar outsider-ii îl au
pe bancă pe Marius Vișan, coleg în trecut cu Dumitrescu la …
Conpet !
„Sunt în relații bune cu Silviu. Am fost un an
secundul lui la Conpet, apoi am trecut principal, după plecarea lui
în Albania. Au fost câteva discuții în contradictoriu când s-a
întors și mi-a luat practic locul, dar asta este, viața merge
înainte. Am prieteni mulți la Ploiești, vreau să îi revăd, dar sper
să plec zâmbind de pe terenul Conpetului”, a spus
Marius Vișan.
articol scris de Ionuț
MARIN