Doar două serii nu și-au stabilit campioana. Din celelalte patru câștigătoare de serii, Baloteștiul nu are posibilități pentru Liga a 2-a

Mihai Andries 02 Jun. 2014, 16:29 Stiri
Doar două serii nu și-au stabilit campioana.** Din celelalte patru câștigătoare de serii, Baloteștiul nu are posibilități pentru Liga a 2-a

Liga a III-a se află în fața ultimei etape și mai are trei mari necunoscute de lămurit: campioana din seria a IV-a, campioana din seria a VI-a și cine va promova din seria a III-a, acolo unde Baloteștiul este câștigătoare, dar nu își permite să joace în Liga a II-a din punct de vedere financiar și al infrastructurii.

FC Voluntari, prima promovată matematic

Prima echipă care a făcut pasul spre Liga a II-a a fost FC Voluntari, antrenată din vara trecută de Adrian Iencsi, ajutat de secundul Ilie Poenaru și antrenorul cu portari Cristi Preda. Ilfovenii au dominat seria de o manieră indiscutabilă, dovadă și faptul că nu au mai coborât de pe locul 1 din etapa a patra a sezonului regulat, atunci când au urcat pe această poziție. Intrați în play-off cu șapte puncte avans față de Afumați și opt față de Ștefănești, elevii lui Iencsi și-au asigurat promovarea matematică încă din etapa a VI-a a play-off-ului.

Baloteștiul este promovată sportiv, dar nu are fonduri pentru Liga a II-a

O situație ciudată este în seria a III-a, acolo unde seria de rezultate incredibil de slabe ale Juventusului București, necalificarea celor de la Dinamo II, dar și sincopele celorlalte colege de play-off i-au dus pe cei de la Balotești spre titlul de campioni. Echipa lui Tudorel Dumitru nu a mai pierdut niciun meci din 29 noiembrie 2013, deținând un record incredibil de 16 meciuri consecutive fără înfrângere. Din păcate pentru echipa ilfoveană, aceasta nu are resursele financiare pentru a participa în Liga a II-a, cele ma mari probleme fiind ridicate de obligativitatea de a avea cinci grupe de juniori. Rămâne de văzut ce va decide FRF în acest caz, deoarece neînscrierea în eșalonul secund ar însemna conform regulamentului retrogradarea echipei la ultimul nivel din Ilfov, ceea ce ar fi injust. Tocmai de aceea se speră că federația va lua decizia păstrării Baloteștiului în Liga a III-a, însă tot va rămâne problema echipei care va evolua în eșalonul secund în locul Baloteștiului.

FCM Dorohoi și Șoimii Pâncota au promovat în week-end

Etapa a IX-a a Ligii a III-a a mai lămurit două campioane, cele din seria I și seria a V-a. Dorohoiul antrenat de Vespazian Colban a obținut accederea în Liga a II-a după victoria în fața Științei Miroslava, distanțându-se la cinci puncte de Petrotub, cu doar o rundă rămasă de jucat. În seria a V-a, Șoimii Pâncota a învins vineri în meci direct pe principala sa urmăritoare, Național Sebiș și nu mai poate fi ajunsă, cu opt puncte avans față de vecina sa de județ.

Caransebeșul are un punct avans față de Becicherecu Mic

După șocul provocat de plecarea lui Iosif Rotariu din funcția de antrenor principal, FC Caransebeș s-a trezit pusă în postura de favorită la promovare, după ajutorul venit de la Vulturii Lugoj. Echipa antrenată de fratele geamăn al lui Iosif Rotariu, Ilie, a obținut o remiză neașteptată cu Becicherecu Mic, în etapa a VIII-a, rezultat care a urcat Caransebeșul pe primul loc în clasament. Interimarul Sorin Gheju a profitat de ocazia ivită și, după succesul din week-end cu FC Hunedoara, are un punct avans înaintea Becicherecului cu doar o etapă rămasă de disputat. În runda finală, Caransebeșul primește vizita satelitului Pandurilor, cu care nu ar trebui să aibă probleme, ceea ce ar însemna că au promovarea la degetul mic. În schimb, Becicherecu Mic se va duela cu FC Hunedoara, un meci destul de dificil pentru timișeni.

Atletic Bradu decide campioana, dar Chindia poate pierde promovarea la meciurile directe

În seria a VI-a lupta se va da până în ultimul minut între Fortuna Poiana Câmpina și Chindia Târgoviște. Cele două echipe se află la egalitate de puncte, dar în momentul de față Fortuna este în avantaj din cauza meciurilor directe. Chindia a avut șase puncte avans în fața prahovenilor la începutul play-off-ului, dar și-au bătut joc de el după ce au pierdut ambele meciuri cu Fortuna.

În ultima etapă, Chindia va câștiga la masa verde meciul cu Câmpina, în timp ce Fortuna va primi vizita celor de la Atletic Bradu. Rămași fără antrenor, după ce Rică Neaga și-a dat demisia vineri, argeșenii nu ar trebui să le pună prea multe probleme prahovenilor, care au nevoie de o victorie la orice scor pentru a promova. Un egal sau un eșec al Fortunei, rezultate destul de improbabile, ar duce la promovarea Chindiei.

SITUAȚIA DIN SERIILE LIGII A III-A
Seria I: FCM Dorohoi – promovată
Seria a II-a: FC Voluntari – promovată
Seria a III-a: CS Balotești – promovată sportiv, nu îndeplinește condițiile necesare pentru a evolua în Liga a II-a
Seria a IV-a: promovata se va decide între FC Caransebeș și Becicherecu Mic
Seria a V-a: Șoimii Pâncota – promovată
Seria a VI-a: promovata se va decide între Chindia și Fortuna

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ

 

Mihai Andries 02 Jun. 2014, 16:29 Stiri
Pe aceeași temă