Distracția tinerilor

Anghel Marius-Octavian 07 Mar. 2011, 11:26 Stiri
Distracția tinerilor

Nu multă lume ar fi acordat credit noii echipe a Conpetului, mai
ales că în această iarnă s-a despărțit de câțiva jucători de bază.
Însă, trupa „inventată” de Silviu Dumitrescu în doar două luni a
reușit să se impună pe terenul unei formații care încă mai speră la
promovarea în eșalonul secund al fotbalului autohton: FCM
Târgoviște.

Transportatorii de țiței prin conducte s-au impus cu scorul de
2-1, rezultat care l-a făcut pe patronul dâmbovițenilor, Ghiorghi
Zotic, să plângă la final precum un copil răsfățat. Totuși, bossul
târgoviștean s-a răzbunat așa cum știe el mai bine, le-a „tăiat”
apa de la dușuri jucătorilor de la Conpet, astfel că fotbaliștii
prahoveni au fost nevoiți să se spele abia când au ajuns la
Ploiești!

Începutul de partidă l-a scos în evidență pe arbitrul Cristian
Georgescu, și mai puțin pe cei 22 de jucători de pe teren. Prima
intervenție notabilă a cavalerului fluierului – care a arbitrat și
ultimul joc din 2010 al Conpetului, partida de la Balotești, a fost
în minutul 19, atunci când l-a eliminat pe localnicul Popescu (n.n.
– a văzut roșu și în partida tur), în urma unui fault dur asupra
lui Baciu. Decizia lui a provocat stupoare în rândul jucătorilor
gazdă, centralul bucureștean fiind salvat de bodyguarzi, care au
intrat pe terenul de joc.

Primul șut periculos pe poartă al meciului a aparținut gazdelor,
deși jucau în inferioritate numerică, lovitura liberă expediată de
Anton fiind scoasă de sub transversală de Bica (23). Șase minute
mai târziu, deja amintitul Baciu a deschis scorul, după un corner
executat, de pe partea dreaptă, de către Dobrinoiu. Conduși cu 1-0,
amfitrionii au început să se arunce spre poarta lui Bica, dar
pericolul a venit în urma fazelor fixe. Același Anton a profitat de
faultul aiurea provocat de Ciocâlteu în preajma careului și a șutat
din lovitură liberă, de la 20 metri lateral stânga, în bara din
dreapta porții ploieștenilor. Repriza întâi nu s-a încheiat înainte
ca vizitatorul I. Dan „să-l încerce” pe Zegheru cu un șut de la 30
metri.

Odată cu începerea actului secund, Dumitrescu l-a înlocuit pe
Maria cu experimentatul Voinea, care nu a putut fi titularizat din
cauza unor probleme renale. Dar, primii care au pus stăpânire pe
joc au fost dâmbovițenii, care și-au încercat norocul cu șuturi de
la distanță. În cele din urmă, torpila lui Anton – cel mai bun om
al gazdelor -, și-a atins ținta, șutul acestuia de la 30 metri
poposind în vinclul din dreapta al porții apărate de Bica (54). La
acest scor, elanul localnicilor a fost și mai mare, sperând că pot
câștiga toate punctele puse în joc. Nu a fost de acord Ivan,
fotbalistul ploieștean hărțuind în permanent defensiva
dâmbovițenilor. La una dintre șarje, l-a păcălit pe Zgambău, a
intrat în suprafața de pedeapsă și a șutat fără speranțe pentru
Zegheru: 1-2 (minutul 61). Degeaba amfitrionii au încercat să
spargă reduta ploieștenilor, de fiecare dată șuturile lor au trecut
pe lângă țintă sau au fost oprite de Bica. Tot oamenii lui Silviu
Dumitrescu și-au trecut în cont ultima ocazie clară de gol a
partidei, Dobrinoiu lovind bara laterală, din 8 metri, după ce a
fost servit ideal de Ivan – omul partidei (75).

Victorie meritată a ploieștenilor, dar din păcate conducerea
clubului nu poate să-i răsplătească așa cum se cuvine. Singura
primă pe care o vor primi jucătorii Conpetului va fi „grătarul”
oferit de președintele secției de fotbal, Marius Zencenco, imediat
după antrenamentul de astăzi.

FCM Târgoviște –
Conpet Ploiești 1-2 (0-1)

Stadion: „Academiei”, Șotânga. Spectatori: circa 150. Au marcat: C.
Anton (54) / Baciu (29), Ivan (61).

FCM Târgoviște: Zegheru – Zidăroiu, Zgambau,
Bârsănel, Dinu (cpt) – Popescu, Boroș, Penescu (65 Petculescu),
Anton – Letu (65 M. Guță), Dragnea (46 Săndulescu). Rezerve
neutilizate: Barboiu – Reginaldo, Gâldău, Filip. Antrenor: Gigi
Iordache.
Conpet: Bica (cpt) – I. Dan, Lungu, Frâncu, Stanca
– Ciocâlteu (51 Adam), T. Fatai, Baciu, Dobrinoiu (76 Ed. Guță) –
Maria (46 Voinea) – Ivan. Rezerve neutilizate: Lixandru – Trică,
Lica, Jipa. Antrenor: Silviu Dumitrescu.

Arbitri: Cristian Georgescu – Dragoș Baluna și Gabriela Dănănae
(toți, din București). Observatori FRF: Petre Pană (Giurgiu –
arbitraj) și Marius Ciugarin (București – organizare).
Cartonase galbene: Zgambău (25) / Ivan (48), T. Fatai (59).
Cartonas roșu: Popescu (19).
Jucătorul meciului: Mircea Ivan (Conpet).

Sursa: Ziarul
Prahova

Anghel Marius-Octavian 07 Mar. 2011, 11:26 Stiri
Pe aceeași temă