Diniță: „A fost un eșec foarte bine venit pentru că trebuie să ne trezim puțin”

Mihai Andries 23 Feb. 2015, 09:34 Stiri
Diniță:**

Chiajna II a fost una dintre surprizele plăcute ale turului de campionat, dar mai ales a vacanței de iarnă, în care a reușit nu mai puțin de șapte meciuri consecutive fără eșec, inclusiv o victorie cu echipa mare a clubului. Din păcate, superba serie pozitivă a fost întreruptă în weekend de un neașteptat eșec cu satelitul celor de la Dinamo.

Principalul Laurențiu Diniță a suferit din plin pe margine, din cauza prestației elevilor săi, care au capotat și din cauza factorului fizic, după o săptămână în care au mai avut și un amical solicitant cu Metaloglobus (scor 3-3)

„A fost un eșec foarte bine venit pentru că trebuia să ne trezim puțin. Nu zic că nu suntem și puțin obosiți după meciul pe care l-am avut miercuri cu Metaloglobus. Am avut o săptămână foarte încărcată și s-a văzut asta la meciul cu Dinamo II. Nu am mai fost proaspeți, nu am fost deciși. Am avut numeroase ocazii în prima repriză din care puteam marca, dar acesta este fotbalul, te pedepsește când nu o bagi în poartă.” a explicat Diniță

Tehnicianul ilfovenilor a fost nemulțumit de faptul că eșecul a venit pe fondul unor greșeli personale și nu al unei diferențe de valoare majore, așa cum pare a arăta scorul final.

„Am primit două goluri din greșeli personale. Nu mă așteptam. Eroarea la primul gol a fost a unui jucător care a venit de la prima echipă și e cam impardonabilă, în condițiile în care el are pretenții să joace la Liga 1. Cred că restul de probleme apărute în meciul cu Dinamo II le putem pune la punct în săptămâna următoare” a comentat Diniță

Întrebat despre situația veteranului Alin Stoica, jucător ce a și evoluat la satelit în câteva amicale, după care a dispărut din peisaj, Diniță a explicat: „Alin Stoica vine, se pregătește cu noi și când va decide să semneze cu Chiajna, probabil că atunci va intra și în vederile noastre”

În ceea ce privește obiectivul pe care și l-a propus pentru returul campionatului, tehnicianul satelitului este optimist, mai ales că rezultatele din pauza competițională au fost, cu excepția acestui neașteptat scurtcircuit, foarte bune.

„Îmi doresc să termin sezonul pe podium, să jucăm cât mai bine, să progresăm și să trimitem măcar unul sau doi jucători la prima echipă. Acesta este și rolul principal al satelitului, de a produce pentru echipa mare și avem deja câțiva puști care se antrenează constant cu aceasta s-a confesat Diniță,

Articol și foto de Mihai ANDRIEȘ

Mihai Andries 23 Feb. 2015, 09:34 Stiri
Pe aceeași temă