Vineri se reia actuala ediție a Ligii a III-a, dar au mai rămas echipe care nu știu dacă vor mai juca în retur, situația lor urmând a fi lămurită în următoarele 24-48 de ore. Un astfel de caz este și cel al CSM-ului din Focșani, unica echipă rămasă în viață în Vrancea la nivelul Ligii a III-a, după abandonul celor de la Panciu. Din păcate, supraviețuirea CSM-ului este doar o chestiune de zile, dacă nu chiar de ore.
Cum oficial clubul nu anunțase nimic privind retragerea am luat legătura cu președintele echipei vrâncene Dan Dumitru, pentru a afla care este situația de fapt, mai ales că CSM-ul este amenințată și cu o penalizare pentru neachitarea unui salariu restant către fostul antrenor Adrian Toma. Oficialul echipei focșănene, care este și președintele AJF Vrancea, ne-a spus că soarta CSM-ului se va decide până miercuri.
„Din păcate, nu este o problemă financiară la mijloc. Echipa ar putea rezista fără probleme, cu niște costuri foarte mici. Am putea continua fără probleme, dar se pare că nu se vrea. Eu personal, dacă mă încăpățânez să continui, voi avea mult mai mulți dușmani, mai ales pe plan politic. Ni s-au băgat taxe pe teren, ne-au dat afară din vestiare. Sunt niște orgolii locale, care depășeșc problemele financiare. Problema cea mai mare nu este neapărat în ceea ce privește politicienii locali, ci oamenii din fotbal din interior care vor să se impună cu sprijin politic.” a declarat Dan Dumitru pentru Liga2.ro
„Echipa Focșaniului s-a distrus din cauza legii care a obligat cluburile să se transforme din drept public în drept privat. În vară s-a trecut de la CSM 2007 Focșani al Primăriei la CSM Focșani al meu. Am susținut financiar de unul singur echipa în tur, nu m-a ajutat nimeni, dar nu mai pot să fac față de unul singur. Cine vrea, e invitat să se implice. Mai avem termen până miercuri să decidem ce facem cu echipa. Atunci voi anunța Federația dacă vom continua sau nu” au fost lămuririle de Dumitru în ceea ce privește situația de moment a echipei
„Nu vreau să existe discuții. Eu rămân în continuare să ajut copii ăștia să ajungă cât mai sus, vor avea tot sprijinul meu. Nu se pune problema de bani pentru ei. Am plătit 200 de milioane pentru participarea la turnee de juniori, am grupe bune de copii, am luat și trofee. Să fie clar, niciodată Focșaniul nu a stat mai bine ca acum la nivel de juniori, de la cadeți la copii mici. Avem cinci prezențe la turnee finale în ultimii trei ani, ne putem compara cu Academia Hagi. Deci avem echipă și pentru Liga a III-a, dacă se vrea să se continue activitatea la nivel de seniori. Însă trebuie să se implice și cu bani cei care vor să o facă. E păcat să dispară fotbalul din Vrancea la nivel de Liga a III-a, după ce Panciu a abandonat” a mai declarat oficialul vrâncean
Dan Dumitru a explicat și problema datoriei față de fostul antrenor: „Nu dau 26 de milioane pentru vechiul antrenor, nu e problema mea. Avea contract până în august cu vechiul club, în timp ce de la 1 iulie CSM 2007 a dispărut. A depus memoriu pentru perioada de 1 lună, după ce clubul vechi dispăruse. Nu îi voi da banii pentru perioada aia, nu e treaba mea și nu mi se pare normal ca eu să răspund pentru alții. Nu suntem depunctați încă pentru acest litigiu, dar dacă nu vom juca în retur, nu ar mai avea nicio relevanță”
Vineri, de la ora 15, CSM Focșani ar trebui să joace cu Metaloglobus, pe teren propriu. Dacă acest meci se va juca sau nu, vom afla cel mai probabil mâine. Ca o coincidență nefastă trebuie amintit că, în tur, meciul dintre cele două nu s-a jucat, după focșănenii nu s-au mai prezentat, tot din cauza problemelor financiare
Articol scris de Mihai ANDRIEȘ