Promovată pentru prima dată în Liga a III-a de fotbal în această vară, CS Iernut s-a reunit în data de 7 iulie. Deocamdată lotul a rămas cel cu care s-a obținut promovarea. Nu a plecat nimeni, iar la capitolul sosiri nu se poate afirma că nu sunt amatori, însă încă nu s-a perfectat niciun transfer. Au fost mai mulți jucători în probe, dar nu s-a ajuns încă la o înțelegere cu nimeni.
Orientările antrenorului Horațiu Moldovan, care a lipsit de la ultimele jocuri din Liga IV din cauza unei accidentări, dar va reveni pe teren odată cu reluarea campionatului sunt îndreptate în special spre jucători tineri, localnici sau apropiați de Iernut. Motivele sunt pretențiile financiare ale celor cu experiență și tendința de întinerire a lotului cu jucători dornici de afirmare.
„Încercăm să aducem jucători tineri, de perspectivă, să promovăm jucători localnici sau de la echipe din apropiere, eventual dintre cei de la ASA care au trecut de categoria juniorilor republicani și nu intră în lotul echipei secunde. Aceștia sunt cei care vor munci pe teren, cei experimentați au în primul rând pretenții financiare, iar posibilitățile unei echipe nou promovate nu se ridică la pretențiile acestora”, a afirmat Horațiu Moldovan.
După o perioadă de pregătire efectuată la baza proprie, lotul, împreună cu jucătorii noi care vor alege să evolueze la noua promovată va efectua un cantonament la Gurghiu în perioada 1-8 august, după care vor fi efectuate eventualele transferuri.
Incertitudini în privința grupelor
Deoarece la Federația Română de Fotbal mult prea puține echipe și-au depus dosarele, forul a prelungit data limită de înscriere în ediția viitoare până în 31 iulie. Sunt zone în care echipele înscrise sunt mult prea puține și componența grupelor va fi greu de stabilit. Se speră în schimb ca soarta să nu fie ca aceea a Avântului Reghin în ediția precedentă, când în seria a VI-a majoritatea adversarelor erau din județele Dâmbovița, Argeș și Prahova, cu deplasări foarte lungi.
„Sperăm să fim repartizați într-o serie cu echipe din județele învecinate, Cluj, Alba, Sălaj. Pe lângă cheltuielile mult mai ridicate în Liga III, cu baremurile pentru arbitraj și altele, deplasările pe distanțe lungi presupun costuri mult mai mari. Totuși, ținând cont de faptul că multe echipe își exprimă dorința de a promova, puține au sprjinul finaciar necesar. Mă bucur că am venit la această echipă, unde promovarea a trezit interesul multora și cei care au promis sprijin s-au ținut de cuvânt”, a adăugat antrenorul iernuțenilor.
Obiectivul echipei la prima prezență în Liga III este menținerea în acest eșalon, o clasare cât mai sus.
Articol scris de Mihai VEREȘ