Crainiciuc: „Cred total în victoria noastră”

Fechita Bogdan-Andrei 11 Mar. 2011, 12:15 Stiri
Crainiciuc:**

Eșecul rușinos cu Comprest va fi
greu de uitat de către cei de la Callatis, dar azi au o șansă să
mai șteargă din gustul amar rămas după acel meci. Mircea
Crainiciuc, managerul general al grupării din Mangalia spune că
echipa sa mai are încă șanse la promovare în ciuda acestui pas
greșit cu o echipă atât de mică.

Cert este că nici lui nu îi vine să
creadă ce s-a întâmplat vinerea trecută: „Am avut cel
puțin zece ocazii imense de gol, ni s-a anulat un gol perfect
valabil în minutul 3. Cred că și arbitrul s-a gândit că vom mai
marca fără emoții câteva așa că nu va conta că ni-l anulează pe
acesta”
povestește Crainiciuc

„Mă doare mai mult că
adversarii nu au legat trei pase și ne-au dat un gol pe contraatac.
Ne-au prins pe teren mocirlos, dar asta e noi ne-am dat singuri
peste mâini și peste picioare. Am avut trei ocazii în cele patru
minute de prelungiri, ce poți să zici mai mult”
mai
spune acesta.

„Campionatul se
joacă”

Un lucru e cert, optimismul nu a
dispărut din tabăra Callatisului. De altfel, Crainiciuc e ferm
convins că elevii lui Lincar vor lua toate cele trei puncte cu
Voluntariul și vor rămâne în cursa promovării.
„Jucătorii își dau seama de imensa gafă făcută prin
pierderea celor trei puncte. De aceea, cred total în victoria
noastră mâine, deși Voluntariul este o echipă foarte bună. Nu
dezarmăm, deși Slobozia s-ar bucura să o facem. Până la urmă
campionatul se joacă”
a mai declarat oficialul
Callatisului.

Articol scris de Mihai
ANDRIEȘ

Fechita Bogdan-Andrei 11 Mar. 2011, 12:15 Stiri
Pe aceeași temă