Așa cum era de așteptat, după înfrângerea drastică de vineri, de pe teren propriu, la echipa bihoreană de fotbal din Liga a III-a CS Oșorhei s-a produs o schimbare în aceste zile. Astfel, miercuri dimineață, clubul a anunțat că tehnicianul Cosmin Bodea „a demisionat marți, 1 octombrie 2013, din funcția de antrenor al echipei CS Oșorhei, care activează în campionatul Ligii a III-a”.
Conform conducătorilor clubului bihorean, tehnicianul, cu care CS Oșorhei a încheiat pe locul III ultima ediție de campionat, „va rămâne în cadrul clubului, urmând să ocupe o funcție executivă, mai precis cea de director tehnic”.
Noul antrenor al echipei din Oșorhei a fost numit Rudy Kovacs, cel care a fost secundul lui Claudiu Niculescu și Marian Pană la FC Bihor. Acesta va debuta pe banca tehnică a grupării din Oșorhei vineri, 4 octombrie, în meciul din deplasare, cu FC Zalău.
După cum se știe, echipa din Oșorhei are obiectiv în noul sezon ocuparea unei poziții pe podiumul clasamentului, însă se dorește chiar obținerea promovării.
După cinci etape, CS Oșorhei ocupă locul IV, cu doar 7 puncte, având 6 puncte mai puțin decât liderul, Național Sebiș.
Sursa: eBihoreanul