FRF dorește ca și în sezonul viitor să mențină activitatea Centrelor Naționale de Pregătire de la Timișoara și Târgu Mureș. Inițial, planurile administrației Burleanu prevedeau opt astfel de centre, la care autoritățile și FRF să fie partenere și să contribuie financiar. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, din cauza legislației, dar, chiar și așa, Burleanu e mulțumit de cele două centre rămase active.
Pe scurt, după ce a deschis și centre la Deva și Buzău, FRF nu a putut să primească Certificat de Identitate Sportivă pentru noile entități. Motivul este simplu, și anume, faptul că Ministerul Tineretului și Sportului nu poate emite astfel de certificate pentru o entitate care are ca membru fondator o federație în ale cărei competiții participă. Fără CIS, asocierile cu autorițile locale nu au mai fost posibile, iar centrele de la Deva și Buzău au fost desființate. S-a continuat activitatea la Timișoara și Târgu Mureș, însă cu banii de la FRF.
Răzvan Burleanu e foarte mulțumit de cele două centre și spune că FRF are ideea de a include în proiecte similare și elevi de ciclu gimnazial. Șeful fotbalului românesc a negat și zvonul că centrul de la Timișoara se va desființa.
„Toate zvonurile sunt false. Centrele vor continua, până când toți copiii își vor termina junioratul. După care vom vedea dacă trebuie să continuăm la aceeași vârstă de clasa a IX-a sau trebuie să ne ducem la clasa a V-a. Pentru că, în momentul de față, ne punem această întrebare, dacă nu cumva ar trebui să începem mai de jos cu asemenea proiecte. Rezultatele în schimb confirmă necesitatea acestor centre. Am văzut în finalele la U19 copii la echipele angrenate, la cele din fazele finale de la U19, care veneau de la aceste centre”, a declarat Burleanu.
CNPT va juca din nou în Liga a 3-a
În sezonul 2017-2018, echipa antrenată de Cristian Petcu a jucat și în Liga a 3-a, Seria a 4-a. La finalul sezonului, FRF a șters din clasament toate rezultatele obținute contra echipei centrului, iar echipa CNPT nici nu figurează în ierarhia finală.
Situația se va repeta și în sezonul viitor, iar Burleanu spune că e posibil ca și copiii de la Târgu Mureș să fie înscriși la nivelul eșalonului al treilea.
„Păstrăm același sistem, bineînțeles, pentru că acești copii au nevoie de competiții. La Târgu Mureș încă nu știm. E o decizie pe care trebuie să o ia Comisia Tehnică. În mod cert, e o temă care se va găsi pe agenda ședinței următoare de Comisie Tehnică. Vom decide”, a explicat președintele FRF.
Burleanu, laude pentru juniorii de la Timișoara
La fiecare acțiune a naționalei U18, centrul de la Timișoara avea jucători convocați, chiar dacă niciodată în număr foarte mare. Totuși, individual, s-au remarcat jucători precum Antonio Sefer, transferat la Groningen, în Olanda, sau Vlad Chera, achiziționat de Academia lui Gheorghe Hagi.
Președintele FRF a avut cuvinte de laudă pentru cei care se pregătesc la Timișoara, majoritatea veniți din alte regiuni ale țării, inclusiv din Moldova. „În mod cert, Centrul de la Timișoara va continua, fiindcă au făcut-o foarte bine, mai ales în returul de campionat și mai ales că acum există această coeziune la nivelul grupului. Acești copii merită o șansă. La început toată lumea spunea că nu sunt cei mai buni jucători. Nu am spus că sunt cei mai buni jucători. Dar stând împreună, antrenându-se împreună au dovedit că formeză un grup foarte bun. Nu întâmplător, colegi de-ai lor s-au transferat în această perioadă, fie că vorbim de cluburi din România, fie că vorbim de cluburi din străinătate”, a mai spus Burleanu.
Trebuie spus că antrenorul de la Timișoara, Cristian Petcu, a scos generații bune de fotbaliști de-a lungul anilor la LPS Banatul. „Vârful de lance” a fost generația lui Steliano Filip și Deian Boldor, din care însă mulți alți colegi talentați s-au pierdut. Filip aparține acum de croații de la Hajduk Split, iar Boldor de italienii de la Hellas Verona.
Articol scris de Anda DELIU