Sâmbătă după amiază, stadionul „Municipal” din Brăila a fost gazda meciului etapei cu numărul opt a play-out-ul ligii a treia, seria a doua, dintre Conpet Cireșu și Callatis Mangalia! Echipa antrenată de Vasile Darie și Ionel Ivan avea nevoie de victorie, pentru a fi sigur și matematic că nu va retrograda în liga a patra.
La capătul unui meci care s-a jucat într-un sens (spre poarta constănțeană), brăilenii au obținut un succes categoric, care le asigură acestora acestora prezența în liga a treia pentru cel puțin un încă un sezon competițional! Dar mai important este scorul categoric la care s-au impus brăilenii, 7-0 (3-0), scor care ne scutește de absolut orice comentarii, care i-a urcat pe „cireșari pe poziția secundă, având acum 27 de puncte, după învinsa ei de sâmbătă, care a rămas cu 28 de puncte!
Primul gol a fost marcat de St. Nicoliță (min. 6), Radu Alin a făcut apoi 2-0 (min. 24), pentru ca același Nicoliță să stabilească scorul pauzei în minutul 38: 3-0!
Brăilenii au continuat să asedieze poarta constănțeană și în repriza secundă, în care au mai punctat de alte patru ori! Radu Alin a făcut 4-0 în minutul 62, pentru ca apoi Crăciun să realizeze „dubla” în minutele 71 și 78! Chiar și la scorul de 5-0, Conpet Cireșu a continuat să atace poarta adversă, acest lucru fiind concretizat cu alte două reușite realizate de Nicoliță și Radu!
După meci, Vasile Darie ne-a declarat foarte mulțumit de evoluția elevilor săil: „ A fost o victorie muncită și foarte importantă, motiv pentru care felicit toți băieții pentru modul în care au jucat! Să fiu sincer, nu mă așteptam să învingem la acest scor, dar victoria este una foarte meritată, care ne scutește definitriv de emoțiile retrogradării!”, a spus, fericit, reputatul tehnician brăilean.
În etapa viitoare Conpet Cireșu va sta deoarece Progresul Cernica s-a retras din campionat, apoi va urma meciul de la Galați cu Oțelul II, o partidă în care brăilenii au de „spălat” rușinea acelui 1-5 de la Brăila!
În meciul cu cei de la Callatis, Conpet Cireșu a folosit urmărit următorii jucători: Vasilache – Dumitrașșcu (min. 77: Ghe. Gabriel), Preda, Stănciulescu, Cireașă – Balaban (min. 71: Ilie), Lupu, Crăciun – Ghe. Marcel (min. 52: Grozea), Nicoliță, Radu Alin.
Dacă Conpet-ul a scăpat de retrogradare, nu același lucru se poate spune și despre CF Brăila, care are încă emoții pentru rămînerea în liga secundă, după acel 1-2, de acasă cu Dunărea Galați! Așa că, emoțiile pentru fotbalul brăilean continuă!
Articol scris de Marcel SÂNPETRU