Nou-promovată în Liga 3, CSM Slatina, campioana Ligii a 4-a Olt, a dus o campanie spectaculoasă de achiziții în această vară, care face din gruparea de pe malul Oltului una din candidatele la accederea în eșalonul secund. Cel mai probabil, aceasta va fi repartizată în Seria a 3-a, acolo unde vor fi și „FC U Craiova”, CSM Alexandria sau Flacăra Horezu.
Stafful tehnic a fost completat cu Mihăiță Ianovschi, care va coordona activitatea antrenorilor care au obținut, sezonul trecut, promovarea: Bobi Verdeș (principal), Mircea Voicu (secund) și Vasile Sin (antrenor cu portarii).
„Mi-a surâs ideea de la bun început, Slatina este un oraș cu tradiție, cu istorie fotbalistică, un oraș care trebuie să revină acolo unde îi este locul, cel puțin pe a doua scenă a fotbalului românesc, dar totul cu răbdare. Încercăm să construim o echipă competitivă, o echipă unde vor prima jucătorii tineri, vom încerca să promovăm cât mai mulți jucători din propria pepinieră, pentru că sunt convins că avem jucători care pot face față marii performanțe și, de ce nu, să dăm în continuare jucători către fotbalul mare”, a spus directorul tehnic Mihăiță Ianovschi.
Oficialii echipei CSM Slatina au realizat nu mai puțin de zece transferuri: Vasile Gheorghe, Nicușor Grecu (ambii de la FC Argeș), George Cotigă, Dan Popescu (Daco-Getica), Cătălin Grigore (SR Brașov), Alexandru Capătă (Gloria Lunca Teuz Cermei), Radu Necșulescu (Metalurgistul Cugir), Dorin Toma (ex CSM Reșița, aparținea de UTA) și juniorii gemeni Toma și Luca Bodri (UTA).
„Țelul nostru este să formăm o echipă competitivă, care să câștige meci de meci. Fiecare dintre noi a venit de la un nivel ridicat, ne dorim să revenim acolo cât mai repede. Nu va fi ușor, știm cu toții ce muncă ne așteaptă, dar cu siguranță vom forma o echipă care se va bate acolo sus. Într-adevăr, condițiile de pregătire sunt mult mai bune decât le știam, clubul este în plină organizare, totul este profesionist, așa cum este normal, sunt convins că va exista emulație în jurul acestei echipe, astfel încât să realizăm lucruri frumoase”, a declarat mijlocașul central al grupării din Slatina Vasile Gheorghe.
Față de lotul care a încheiat sezonul trecut, au părăsit echipa Stănică, Precup, Gavriș, Prisăceanu, M. Stancu, Bâră, V. Preda și Fl. Tudor.
CSM Slatina va disputa primul test pe 19 iulie, cu Viitorul Dăești, iar seria jocurilor de verificare va continua cu Rapid București (27 iulie), Unirea Bascov (7 august), CSM Alexandria (10 august) și U Craiova 1948 CS 2 (17 august).
Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Simona Ciocioană