Vice-lidera seriei secunde a Ligii a III-a la fotbal, Callatis
Mangalia, nu se va putea baza pe patru oameni importanți la meciul
de mâine, din deplasare, cu CS Tunari, din etapa a 12-a a
campionatului. Doicaru și Ivașcă sunt suspendați, iar Ionuț Florea
și Pădurețu accidentați, primul având fractură de claviculă, iar al
doilea probleme la genunchi, cu ligamentele.
Alți doi titulari, fundașii Laurențiu Florea și Floricel, abia
au reintrat după accidentări, iar antrenorul principal Cristi Cămui
speră să fie apți până la ora jocului, care începe la ora 14.
Callatis ocupă locul doi, cu 25 puncte, cu patru mai puțin decât
liderul Unirea Slobozia, echipa din Mangalia având însă un meci în
minus. CS Tunari ocupă poziția a patra, cu 18 puncte.
„Mâine vom avea un meci destul de greu, ținând cont
și de absențele noastre, dar trebuie să-l câștigăm neapărat, pentru
a rămâne în plasa liderului. Tunari are un moral bun, după ce s-a
impus în etapa precedentă pe terenul Partizanului Merei cu 5-0. În
plus, terenul pe care se va juca partida este foarte incomod, la
dimensiuni minime și denivelat. Nu poți să-ți desfășori jocul. Dacă
batem la Tunari și, apoi, și în etapa a 13-a, când jucăm acasă cu
Spicul Rompan, avem șansa să ne apropiem la un punct de Slobozia,
care, în runda de față, are meci la penultima clasată, CSM Rm.
Sărat, iar în etapa a 13-a stă”, a declarat
Cămui.
Sursa: cugetliber.ro