Callatis e la un gol în spatele liderului Unirea Slobozia

Fechita Bogdan-Andrei 05 Dec. 2010, 12:21 Stiri
Callatis e la un gol** în spatele liderului Unirea Slobozia

Callatis Mangalia a încheiat pe
locul doi turul Ligii a III-a la fotbal, seria secundă, la
egalitate de puncte, 35, cu liderul Unirea Slobozia, care o
devansează pe echipa antrenată de Erik Lincar grație unui singur
gol, +24 (40-16) la +23 (34-11).

Vineri, în ultima etapă din tur, a
15-a, Callatis a câștigat pe teren propriu cu ultima clasată, ABC
Stoicescu, scor 4-0 (Calagi 20, Doicaru 50, 70, Bardu 76), în vreme
ce Slobozia s-a impus (4-1) tot pe teren propriu contra lui CS
Tunari.

Callatis a început meciul cu: Vl.
Neagu – Țarălungă, Pădurețu, Răvoiu, L. Florea – Cogali, Bolat –
Bardu, Calagi, Kamara – Doicaru. Au mai jucat Patane, Ene, Bucur și
Al. Grigoraș.

„Sunt satisfăcut de
victorie și de scor, însă am ratat foarte mult, ceea ce mă pune
puțin pe gânduri, mai ales că am jucat contra ultimei clasate. Sper
să remediem acest aspect”
, a declarat Erik
Lincar.

Și cealaltă echipă dobrogeană din
serie, CS Eforie, a câștigat vineri, 1-0 (Potoșcă 59), în propriul
fief cu CSM Rm. Sărat, încheind turul pe locul cinci, cu 25 de
puncte.

Sursa: cugetliber.ro

Fechita Bogdan-Andrei 05 Dec. 2010, 12:21 Stiri
Pe aceeași temă