Condusă în continuare de Lavi Hrib, echipa CS Buftea a trecut
printr-un amplu proces de remaniere a lotului. Astfel, s-a renunțat
la un număr impresionant, 12 jucători fiind puși pe liber. Lista îi
cuprinde pe Badea, Nicoară, Mihalache, Boiciuc, Simion, Căpălău,
Stoica, Udrea, M. Gheorghe, Potecea, Neagu și R. Ioniță!
Noutățile sunt și ele numeroase, fiind aduși jucători cu
experiență la nivelul Ligii a II-a. Între buturi a fost readus
portarul Mitrea, aflat sub contract cu echipa ilfoveană până în
2013, dar care a evoluat în sezonul trecut sub formă de împrumut la
Tunari. Lista noilor veniți îi mai cuprinde pe A. Petrescu (foto,
Brăila), D. Marin și Marciuc (Domnești), Tutunaru și Danteș
(Turris), Cl. Vasile (Chimia Brazi), Dr. Florea (revenit în
activitate), Novac (Balotești).
Echipa se află de marți în cantonament la Bran, urmând a reveni
vinerea viitoare. Ar mai fi de spus că până acum echipa a jucat
trei amicale. Dintre acestea, două au fost victorii la limită: 1-0
cu Titu și un 3-2 cu Juventus, cel de-al treilea fiind un eșec cu
Snagov, scor 2-3.
Articol scris de Mihai
ANDRIEȘ