Au jucat bine, dar au pierdut!

Fechita Bogdan-Andrei 12 Oct. 2010, 14:06 Stiri
Au jucat bine,** dar au pierdut!

Venirea pe banca tehnică a lui Mihai Zanfir a schimbat în bine
jocul echipei Girom Albota, însă, din păcate, nici în această etapă
nu s-a reușit obținerea unui rezultat bun.

În deplasarea de la Inter Clinceni, argeșenii au făcut un joc bun,
au dominat, și-au creat ocazii de a înscrie, însă cei cu golul au
fost tot gazdele. Acesta a venit la o greșeală în lanț a apărării
oaspete, unul dintre atacanții din Clinceni luându-i fața lui
Wallace, care proteja un balon, a centrat, portarul a respins în
față, iar Dan Răducanu a șutat imparabil, de la 13 m. De partea
cealaltă, Albota a avut mai multe șanse de a înscrie, dar acestea
au fost ratate de Ghiorma (min. 11, șut de la 25 m, în vinclu, scos
de portar), Adriano (min. 33, șut la colțul scurt, scos de portar),
Wallace (min. 34, reluare cu capul, după un corner, pe lîngă),
Lorran (min. 79, șut sub transversală, de la 20 m, scos de portar)
și Mihalcea (min. 85, reluare cu capul, pe lîngă, din careu).

După șapte etape, Girom Albota este clasată în Seria a IV-a a
Ligii a treia, pe locul 14, având doar patru puncte.

Culisele meciului

# Antrenorul lui Inter Clinceni este fostul fotbalist Ion Ion,
în timp ce pe teren jucător a fost un ex-stelist, Marius
Luca.
# Antrenorul Mihai Zanfir nu a stat niciun moment liniștit pe banca
de rezervă, urmărind meciul de la jumătatea terenului, unde a stat
mai tot timpul cu gura pe jucători.
# Pentru Albota a debutat și noua achiziție, Ghiorma, arătând că
are calități, dar că, deocamdată, nu este foarte bine pus la punct
cu pregătirea fizică.
# Printre susținătorii argeșenilor de la Clinceni s-au numărat și
președintele clubului, Gheorghe Oprican, și viceprimarul comunei,
Kral.
# Albota a jucat foarte bine în acest meci, pe teren văzându-se o
altă așezare a echipei. Mai mult, gazdele nu au avut decât două
ocazii de poartă, una la gol și alta respinsă în corner de
argeșeni.

Articol scris de Silviu
Mihai

Fechita Bogdan-Andrei 12 Oct. 2010, 14:06 Stiri
Pe aceeași temă