Șoimii au dorit să dicteze ritmul jocului și, într-o oarecare măsură, au reușit. Echipa lui Mănăilă a contrat, așa că mare parte din acțiuni s-au desfășurat în zona mediană. În cele din urmă, elevii lui Dan Cuedan au deschis scorul prin Carlos Burian, în minutul 39. Bucuria n-a ținut însă decât două minute, pentru că Paul Muntean, mai vechea cunoștință a Aradului fotbalistic, a egalat în urma unei acțiuni personale.
Partea secundă a continuat cam în aceeași notă, iar cea mai periculoasă șansă a plecat din gheata lui Cozea. În minutul 65, acesta a tras excelent de la 30 de metri din lovitură liberă, dar portarul Răducanu a avut un reflex bun și a respins în lateral.
„Se putea scoate mai mult din acest joc. Am dominat, dar fără ocazii prea mari. Pe contraatrac, au încercat să ne pună probleme prin Muntean, ceea ce au și reușit. În rest, degeaba am continuat să dominăm, dacă n-am reușit să mai înscriem”, a sintetizat Dan Cuedan.
Europa: Răducanu – Lupșan, Groza, Andrea, Arsene – Bratima, B. Cristea, Circov, Apetri – M. Cristea, P. Muntean. Au mai intrat: Danciu, Hîrciagă.
Șoimii: Irimia – Românu, Lengyel , Suciu (46 Filimon), Filaret – Huțanu, Pavel, Mitu (75 Nistor), Cozea (89 Mateiu) – Burian (65 Borteș), Leucuța
Arbitri: Teodora Albon (Cluj) – Alexandru Mihăilă, Marian Truță (ambii Vîlcea). Observatori: Clodoaldo Preda (Mediaș), Teodor Biriș (Deva).
Sursa: Sport Arad
Foto: Alba24