Aria a semnat cu Sportul Vișina

Mihai Andries 12 Jul. 2013, 14:24 Stiri
Aria a semnat** cu Sportul Vișina

Oficialii grupării Sportul Vișina s-au așezat la masa tratativelor cu jucătorii liberi de contract, după ce înțelegerile le-au expirat pe 30 iunie. Mijlocașul Florin Aria a declarat că a semnat un contract valabil pe două sezoane. Jucător de bază în angrenajul echipei, fotbalistul de 26 de ani a mai avut alte oferte, discuții mai avansate purtând cu formația ilfoveană CS Afumați. În cele din urmă, mijlocașul a semnat cu Sportul Vișina, iar informația legată de susținerea meciului din Cupă în primul tur l-a luat și pe el prin surprindere.

„Nu știam că jucăm miercuri, ne prezentăm la meci și batem oricum. Am înțeles că este cineva la București să facă legitimările. Eu am semnat pe doi ani de zile. Au mai fost ceva oferte, dar, așa cum am spus, Vișina pentru mine este prima opțiune, suntem un grup de jucători care am evoluat împreună de doi ani de zile, așa că nu cred că vom avea probleme în Cupă. Nu cred că ne interesează foarte mult această competiție, dar dacă se poate să repetăm figură pe care am reușit-o în urmă cu doi ani, cu atât mai bine. Nu ni s-a transmis data reunirii”, a declarat mijlocașul Florin Aria.

Florin Aria este al doilea marcator al celor de la Sportul Vișina, având șase goluri în returul sezonului recent încheiat.

 

Sursa: Gazeta Nouă

 

Mihai Andries 12 Jul. 2013, 14:24 Stiri
Pe aceeași temă