UTA Bătrâna Doamnă are șansa, vineri, în etapa a 25-a a Ligii 3, să promoveze matematic după doar un sezon în acest eșalon. Arădenii sunt la o distanță de patru puncte față de Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, adversar pe care îl va întâlni în această rundă în deplasare. Echipa lui Roland Nagy are nevoie de un punct din această confruntare pentru a-și îndeplini obiectivul.
„Dacă facem egal, cu punctul suntem promovați. Însă nu gândim că nu avem nevoie de victorie, spun doar matematic. Repet, nu știu unii la ce se așteaptă, văd că se spune că jucătorii sunt slabi, că eu sau alții din staff nu suntem antrenori. Suntem pe locul 1 și așa stau lucrurile. Nu o dată aducem mingea în fața porții. Presiunea a fost mult mai mare pe noi. La Turceni am întors rezultatul. Așteptăm și sper să venim bucuroși, cu promovarea în brațe. Avem un adversar puternic în față, avem gândul că deținem prima șansă, sperăm să ne bucurăm și vineri, și vinerea viitoare”, a spus antrenorul UTei, citat de sportarad.ro.
În cazul în care Becicherecu Mic va câștiga pe teren propriu, atunci diferența dintre cele două echipe va rămâne de un singur punct, iar ultima rundă va fi hotărâtoare. UTA Bătrâna Doamnă va juca acasă cu FC Hunedoara (locul 9), iar Nuova Mama Mia are meci la Minerul Motru (locul 11).
„Îi chemăm pe toți utiștii să fie alături de echipă în acest meci capital”
Totuși, suporterii „Bătrânei Doamne” speră ca promovarea să se decidă în această deplasare, iar, pentru asta, Suporter Club UTA vrea ca fanii arădeni să-și încurajeze în număr cât mai mare echipa favorită la meciul de vineri din județul vecin, Timiș.
Iată comunicatul:
„Drumul spre promovare ne poate aduce la destinația mult dorită vineri, la Becicherecu Mic, unde vom întâlni unul dintre cei mai puternici adversari din acest campionat. Suntem la un pas de o promovare meritată în liga a II a, care să încununeze un an plin de eforturi ale conducerii clubului, antrenorilor și jucătorilor. Blazonul UTA-ei obligă la părăsirea cât mai grabnică a ligii a III a și la ocuparea unei poziții de unde să putem bate în curând la porțile performanței adevărate. Considerând lămurite problemele apărute la finalul meciului cu CS Ineu, îi chemăm pe toți utiștii să fie alături de echipă în acest meci capital, desfășurat la o distanță relativ mică de Arad, pentru ca la final să ne bucurăm cu toții, împreună, de încă o promovare obținută pe un teren din județul vecin! Pentru noi doar UTA contează!
Întâlnirea suporterilor pentru deplasarea cu autocarul va avea loc vineri, 22 mai 2015, ora 16.00, pe platoul din fața stadionului Francisc Neuman (UTA). Înscrierile pentru deplasare se pot face la numerele de telefon: 0751-100794 sau 0740-147291, pe pagina de facebook a Suporter Club UTA sau la adresa de mail: [email protected]. Costul deplasării: 10 lei”.
Foto: Ciprian PETCUȚ