Amintiri de la Dunăre

Până la lansarea noii cărți: „Nouă decenii de fotbal pe malul
Borcei” aflăm povestea unui antrenor de renume care a avut o
performanță unică la formația de pe malul Borcei. Vladimir Marica,
tehnicianul care a promovat Dunărea în 1985 și care a avut o
carieră de succes ca fotbalist.

Marica Vladimir s-a născut la 22 februarie 1949 în București. A
făcut primii pași în fotbal la 12 ani (1961) la Școala Sportivă nr.
2 din capitală, dar datorită calităților pe care le avea și care nu
puteau fi omise de cei care căutau „comori” pentru fotbalul mare,
în foarte scurt timp a trecut la Dinamo București unde a jucat în
perioada 1961 – 1966.

În acea perioadă, Dinamo București era campioana României și în
echipă jucau: Uțu, Popa, Ivan, Nunweiller III, Nunweiller IV,
Ștefan, V. Alexandru, I. Constantinescu, Petru Emil, Pârcălab,
Frâțilă, Ene II, Târcovnicu, David, Varga, Unguroiu, Eftimie,
Hajdu, Nunweiller VI, Mircea Lucescu.

Era greu pentru un tânăr jucător ca să pătrundă – sau să viseze că
odată va reuși – într-o asemenea pleiadă de internaționali (mult
timp naționala țării se confunda cu echipa clubului Dinamo). Așa
că, în anul 1966 se transferă la Știința București (din 1967 va
deveni Ploitehnica), concomitent cu fotbalul, va începe și studiile
superioare pe care le-a terminat devenind „economist”. Un sezon
(1968/1969) va reveni în lotul echipei Dinamo București, pentru ca
în perioada 1969/1974 să joace la Politehnica Iași, echipă cu care
a jucat două campionate în divizia A, apoi, în sezonul 1972/1973 în
divizia B, promovând în divizia A la finalul acestui campionat
împreună cu: Costaș, Pop, Romilă I, Ianul, Stoicescu, Sofian,
Micloș, Romilă II, Simionș, Goleac, Costăchescu, Hanceriuc, Incze
IV, Amarandei, Lupulescu, Dănilă, Moldovan, antrenorii echipei
fiind: Constantin Laureanțiu și Ion Marica. Deși a mai jucat un an
în divizia A, nu a apucat să se întâlnească cu Mihai Costea – ca
jucători -, la plecarea lui de la Iași, Costea tomai venea. În
perioada 1974/1977 va reveni la Sportul Studențesc, unde avea
coechipieri pe Mircea Sandu, Șerbănică, Speriatu. Iorgulecu. Cazan,
Burchel, Bucurescu, Terheș ș.a. De remarcat că în această perioadă
îl va avea corchipier pe Virguilică Bogatu cu care va juca în două
meciuri: Sportul Studențec – F.C. Baia Mare 8-1 și F.C. Bihor
Oradea – Sportul studențesc 0 – 1.

În perioada 1977/1982 va juca la Progresul Vulcan București cu care
va promova în prima divizie. Pe atunci la Progresul jucau: Giron,
Chivu, Dragu, Anghel, Gh. Ștefan, Săndoi, A. Moldovan, Iordache,
Mihalache, Dumitru, Nignea, Petre, Tevi, Ciugarin ș.a.

Ultima parte a activității de jucător o va avea la Petrolul
Ploiești (1982/1984), după revenirea echipei prahovene în divizia
A, la finalul ediției de campionat 1981/1982. În toată activitatea
lui ca jucător a avut o ținută sportivă exemplară. În cei 23 de ani
de fotbal de performanță nu a fost niciodată eliminat, nu a fost
niciodată suspendat de Comisiile F.R.F. sau de conducerile
cluburilor. Este Maestru al Sportului.

Fotbalist cerebral, a îndeplinit la toate echipele pe la care a
jucat rolul conducătorului de joc, remarcându-se prin acuratețea
execuțiilor tehnice.

Experiența lui de antrenor performant, cunoaște un singur club:
Dunărea Călărași unde a activat un an, a luat echipa distrusă – mai
ales moral – după retrogradare (la trminarea campionatului
1983/1984) și a readus-o în divizia B la finalul ediției
1984/1985.

Ca antrenor avea un stil de luru „feroce” în aparență, dar unanim
admis de jucători prin apropiere sufletească, prin înțelegerea
intrinsecă a „spiritului de echipă”. S-a bazat îndeosebi pe
jucătorii tineri (Farin, Borcan, Isacov, Nicolae Valentin, Savu,
Țuțuianu, Gh. Vlase ș.a.), dar și pe experiența unor fotbaliști
consacrati ca Filimon, C. Ștefan, Catană, Voicu, Pană, Bogatu,
Mihăilă ș.a., reușind prin felul lui de a lucra să anuleze
conflictul, inevitabil, dintre generații în folosul ECHIPEI. O
„echipă” în care a fost parte intrinsecă. Iată de ce, și astăzi
despre Vladimir Marica se vorbește cu respect, dar și cu o undă de
regret că activitatea lui la Călărași a fost atât de scurtă. După
plecarea de la Călărași, a antrenat un sezon pe Gloria Bistrița în
divizia B, apoi a părăsit legal țara, stabilindu-se în Suedia, unde
este și în prezent, alături de aleasa inimii, poeta și ziarista
călărășancă, Denise Gonciu.

Ca antrenor, s-a ocupat de echipa națională feminină de fotbal, de
echipele națio-nale de juniori, fiind consilier la federația
suedeză de fotbal.

Sursa: sportcalarasean.ro