„Am ales Jiul în locul Ligii a II-a și a cupelor europene”

24 Aug. 2011, 12:30 Stiri
„Am ales Jiul** în locul Ligii a II-a și a cupelor europene

Jiul vrea să stea pe cai mari. S-a săturat să fie la masa săracilor așa că dorul de Liga I este mai mare ca niciodată. Cu obiectivul de a promova în Liga a II-a și mai apoi pe prima scenă „minerii” se bazează mult pe experiența unor jucători precum Cristian Hardău, Adrian Drida, Dumitru Hotoboc, jucători care au cochetat cu prima ligă.

„Cu toate că am avut oferte de la formații din Liga a II-a sau altele care erau în cupele europene am ales Jiul pentru că mi-a plăcut foarte mult la Petroșani. Aveam o datorie morală față de patronul Alin Simota. Sunt convins că Jiul va reveni în prima ligă”, a spus Drida.

Revanșă în fața Făgetului

Jiul va juca, vineri, de la ora 18:00, pe teren propriu în fața echipei Făget, nimeni alta decât gruparea care i-a învins pe petroșeneni la barajul pentru promovare.

„Este foarte clar pentru noi că nu avem decât o singură variantă și anume victoria. Sper să numai repetăm greșelile din primul meci când am luat niște goluri ca la copii și juniori. Contez pe maturitatea unor jucători chiar dacă mulți dintre ei au venit pe ultima sută de metri”, a declarat antrenorul principal Daniel Huza.

Articol scris de Loredana Juglea

24 Aug. 2011, 12:30 Stiri
Pe aceeași temă