Ajuns la echipa din orașul natal, un fost junior al Univesității Craiova vrea să ducă Filiașul la mijlocul clasamentului. Neacșu: „Nu se pune problema retrogradării”

Marius ANGHEL 05 Feb. 2016, 12:19 Stiri

După despărțirea de Minerul Motru, fundașul stânga Cosmin Nicușor Neacșu s-a transferat în urmă cu doi ani la ACSO Filiași. După un prim sezon încheiat pe locul al șaptelea, echipa doljeană nu s-a regăsit în acest campionat și a încheiat turul Seriei a IV-a din Liga 3 pe penultimul loc. Cauzele au fost explicate de Neacșu, care a dezvăluit și cum a ajuns să joace pentru echipa din orașul natal.

„Sunt multe echipe cu probleme financiare și am decis să vin acasă, decât să nu fiu plătit prin alte părți. Mi s-a oferit posibilitatea să joc la Filiași și am acceptat. Din păcate, pe plan sportiv, turul acesta nu a fost așa cum ne-am fi dorit. Am început sezonul într-o formulă nouă, după ce pe banca tehnică a venit Victor Cojocaru, care a adus mulți jucători de la Turceni. Lucrurile n-au mers, după care a fost adus la echipă domnul antrenor Ionel Luță, care ne-a pus pe picioare. Am început practic de la zero. Am terminat turul pe penultimul loc, dar nu se pune problema retrogradării. Eu cred că putem termina sezonul pe locul 7 sau 8. Nu ne va fi ușor, dar cu multă muncă și ambiție putem face o figură frumoasă. Ne așteaptă un retur greu, dar vom face tot ceea ce depinde de noi ca să ajungem acolo unde ne-am propus”, a spus Neacșu.

Speră să joace din toamnă pe propriul stadion

Fundașul de 27 de ani regretă faptul că echipa sa nu poate evolua pe propriul stadion. „Dacă în primul sezon am jucat meciurile de acasă pe terenul din comuna Braloștița, acum jucăm la Combinat, pe stadionul Chimia. Cu toții ne-am dori să evoluăm la Filiași, dar stadionul încă nu e renovat. Sper să jucăm cât mai curând acasă, unde am aveam din plin susținerea publicului. Eu nu am apucat să joc niciodată pe acel teren, fiindcă am făcut junioratul la Craiova, încă de la vâsta de 8 ani. La Filiași, doar am asistat, din tribună, la câteva meciuri de liga a IV-a, când mai veneam acasă”, a precizat Neacșu.

Nu-și explică „fenomenul Severin”

În iunie 2014, ACSO Filiași a promovat în premieră în Liga a 3-a, după ce a câștigat barajul cu Flacăra Horezu, disputat pe „Municipalul” severinean. Pe același stadion a jucat și Neacșu, în urmă cu 5 ani, în perioada în care era legitimat la FC Drobeta. „E greu de înțeles ce se întâmplă la Severin. S-au investit milioane de euro în baza sportivă și nu există nici măcar o echipa de Liga a 3-a în oraș. Cred totuși că nu e interes din partea autorităților locale”, a conchis Neacșu.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Marius ANGHEL 05 Feb. 2016, 12:19 Stiri
Pe aceeași temă