Adrian Toma, noul „principal” de la Focșani

10 Jul. 2011, 11:45 Stiri
Adrian Toma,** noul „principal

Începând cu noul sezon de campionat, la echipa de liga a treia,
CSM 2007 Focșani se va produce o rotație pe banca tehnică a echipei
de pe Milcov. Postul de antrenor principal va fi ocupat de Adrian
Toma, iar cel de „secund” îi va reveni lui Aurel Pastia.

Luna trecută, antrenorul-jucător Adrian Toma a trecut cu brio
peste examenul susținut la Școala Federală de Antrenori pentru
obținerea licenței UEFA B. Toma a fost declarat admis și poate
profesa ca antrenor secund la formații din liga a doua, dar și ca
antrenor principal la formațiile din liga a treia.

„Fotbalul nu se poate
face cu vorbe”

Adrian Toma susține că fotbalul în Focșani se află pe un drum
descendent. Acest lucre se datorează, în primul rând, bugetului
redus. „Nimic pe lume nu se poate doar cu
vorbe.
Noi, românii, suntem campioni
mondiali la teorie. Ne pricem la toate și la nimic. Primăria ajută
cu cât poate sportul, dar lipsesc investitorii adevărați. Fotbalul
are nevoie de sprijin fianciar consistent și constant pentru a
ajunge la performanță. Nimeni nu vrea să ducem echipa peste noapte
în liga I, dar nici nu putem face minuni cu o echipă formată în
mare parte doar din juniori. Media de vârstă este de aproape 20 de
ani”
, spune Adrian Toma.

Mai
vrea să joace cel puțin un an

Antrenorul CSM-ului nu va renunța nici la cariera de jucător.
„Am 35 de ani, dar simt că mai pot juca cel puțin un
an. Eu sunt singurul care mai radică media de vârstă a echipei.
Acești tineri jucători au nevoie și de fotbaliști experimentați
pentru a învăța jocul de fotbal. Sperăm să-l convingem pe Vali
Toader să semneze pentru noi pentru că ar fi un real
câștig”
.

„După
modelul Sorin Cîrțu”

Adrian Toma a jucat aproximativ 200 de partide în liga națională
pentru Oțelul Galați și Poli Iași. În cariera sa i-a avut ca
antrenori pe Sorin Cîrțu, Ilie Dumitrescu, Ionuț Popa, Dumitru
Dumitriu sau Marius Lăcătuș. „Am avut de la toți de
învățat. De la severitatea lui Sorin Cîrțu și Ionuț Popa, până la
eleganța lui Ilie Dumitrescu, Marius Lăcătuș sau Dumitru Dumitriu.
Încerc să-i conving pe elevii mei că este bine să muncești serios
pentru a adjunge fotbalist adevărat. Să joci pe marile arene ale
țării. Sunt mândru că am jucat la Oțelul Galați, acum campioana
României. Am mulți prieteni acolo și tot timpul mă întrebă dacă am
jucători tineri, de perspectivă. Sunt câțiva jucători talentați,
dar e greu să facă pasul direct spre liga I. Sper ca în acest sezon
echipa să crească în joc și să ne clasăm pe un loc mult mai bun
decât anul trecut”
, declară Adrian Toma.

„Predoiu a plecat
unde i s-au oferit mai mulți bani”

Adrian Toma este convins că oferta financiară a celor de la FC
Panciu a fost cea care l-a convins pe atacantul Madalin Predoiu să
plece la echipa antrenată de Ionică Serea.

Antrenorul celor de la CSM 2007 Focșani recunoaște că transferul
lui Mădălin Predoiu la FC Panciu a slăbit mult compartimentul
ofensiv al echipei. „De ce mi-a fost teamă, nu am
scăpat. Mădălin Predoiu este un atacant de valoare și, prin
plecarea sa la FC Panciu, echipa noastră s-a subțiat și mai mult,
iar colegii noștrii de serie s-au întărit consistent. Era greu să-l
ținem la echipă, atâta timp cât cei de la Panciu i-au oferit un
contract bun din punct de vedere financiar. Sper să găsim soluții
pentru înlocuirea sa în atac, dar ne va fi foarte greu să ne gândim
la vreun transfer, atâta vreme cât noi nu ne putem ține jucătorii
noștri”
, recunoaște Toma.

Ovidiu
Rusu se va ocupa de activitatea secției de
fotbal

Membrii Comitetului Director al CSM 2007 au decis ca postul de
președinte la echipa de fotbal să fie ocupat de Ovidiu Rusu, în
prezent referent sportiv la club. „În acest moment,
echipa de fotbal a Focșaniului nu are o persoană care să se ocupe
și să rezolve problemele pe care le au jucătorii, dar și
antrenorii. La prima ședință a Comitetului Director, îi voi propune
domnului primar Bacinschi ca funcția de președinte să-i fie
atribuită lui Ovidiu Rusu, o persoană cu vastă experiență și unul
din cei care au pus umărul la bunul mers al fotbalului focșănean
de-a lungul timpului”
, a declarat Petre Plopeanu,
directorul Comitetului Director de la clubul CSM 2007 Focșani.

Articol scris de Laurențiu
MUSCALU
și George DUMITRU

10 Jul. 2011, 11:45 Stiri
Pe aceeași temă