Ștefan Nanu cere ca actualul sezon să fie ”înghețat”: ”Să promoveze primele clasate şi să nu retrogradeze nimeni.” Antrenorul echipei din Deva propune un nou sistem la Liga 3 și alte reguli privind jucătorii ”Under”

Autor: Adrian MUJEA Publicat: 05 Apr. 2020, 13:14 Actualizat: 05 Apr. 2020, 13:20 Liga 3
Ștefan Nanu cere ca actualul sezon să fie ”înghețat”: ”Să promoveze primele clasate şi să nu retrogradeze nimeni.” Antrenorul echipei din Deva propune un nou sistem la Liga 3 și alte reguli privind jucătorii ”Under”

În România, pandemia de coronavirus a infectat până acum aproape 4.000 de persoane, iar 148 decedaseră din această cauză până sâmbătă după-amiază. În aceste condiții, stare de urgență decretată de președintele Klaus Iohannis până la mijlocul lunii aprilie va fi prelungită cu siguranță pentru încă 30 de zile, astfel că nici competițiile sportive nu se vor putea relua. Momentan, FRF a stabilit ca antrenamentele în grup să se reia de la 16 aprilie, iar campionatele să reînceapă de la 16 mai, însă acest lucru va fi imposibil în cazul în care starea de urgență va fi prelungită.

Ștefan Nanu: ”Sezonul actual poate fi îngheţat, să promoveze primele clasate şi să nu retrogradeze nimeni”

Din Liga 3, antrenorul echipei LPS Cetate Deva, ocupanta locului 12 din 16 în Seria a 4-a, Ștefan Nanu (51 ani) e de părere că acest sezon ar trebui ”înghețat”. Din actuala ediție de campionat a apucat să se joace în acest an o singură etapă din retur, deci, în total, au fost disputate 16 runde din total de 30.

Fostul internațional, jucător în Țările de Jos la Vitesse Arnhem, iar în România la U Craiova, Farul, Rapid, Steaua sau Oțelul, propune ca primele clasate din acest moment din cele cinci serii ale Ligii 3 să promoveze, iar nicio echipă să nu retrogradeze. În plus, Nanu vrea șase serii în Liga 3 în loc de cinci.

”Este greu de pronosticat dacă se va mai juca în acest sezon la Liga a 3-a. Eu cred că mai bine ne pregătim pentru sezonul următor. Fiecare jucător de la Deva are program individual de pregătire, cu izometrie sau alergări, dar după ce ne reunim, mai este nevoie de cel puţin o lună pentru amicale şi readaptarea la efort.

Sezonul actual poate fi îngheţat, să promoveze primele clasate şi să nu retrogradeze nimeni, iar din toamnă, numărul echipelor de la Liga a 3-a să fie mărit şi să se facă șase serii de câte 16 echipe. Eu aş introduce obligativitatea ca la Liga a 3-a să joci cu minim șapte Under 23 şi patru jucători sub 27 de ani, numai aşa putem creşte tinerii. Mai ales că echipele de la Liga a 3-a au numai cheltuieli şi niciun venit, cum au cluburile de Liga a 2-a sau Liga 1”, a spus Ștefan Nanu pentru Liga2.ro.

Ştefan Nanu a stat două săptămâni în autoizolare, la Râmnicu Vâlcea, alături de soția sa și gemenii săi, după ce, pe 13 martie, a luat contact cu primarul din Deva, Florin Oancea, şi administratorul public Adrian David, ambii depistați cu coronavirus.

Foto: Leczki JOZSI / Mediafax Foto

Autor: Adrian MUJEA Publicat: 05 Apr. 2020, 13:14 Actualizat: 05 Apr. 2020, 13:20 Liga 3
Pe aceeași temă