Arbitrul asistent Florin Păunescu (42 de ani) a oferit presei rezultatul testului COVID-19 efectuat în această săptămână pentru a demonstra că nu este infectat. Inițial, despre arbitrul vâlcean se aflase că a fost depistat pozitiv, precum Cătălin Buși. Amândoi au fost delegați vinerea trecută la meciul de Liga 2 dintre Turris Oltul Turnu Măgurele și Campionii FC Argeș, încheitat la egalitate, scor 0-0, în prima etapă a play-off-ului.
După ce colegul său din Râmnicu Vâlcea, Cătălin Buşi, rezervă la acelaşi joc desfășurat la Turnu Măgurele, a fost diagnosticat pozitiv, Florin Păunescu a efectuat testul COVID-19, iar rezultatul primit a fost negativ.
De altfel, cei doi arbitri vâlceni au mers separat cu maşinile la acel meci şi la vestiare au purtat măşti, conform normelor în vigoare. Altfel, Florin Păunescu poate fi delegat în continuare de către CCA, însă după ce va efectua o nouă testare în care rezultatul să fie negativ. Până atunci va sta în izolare, la fel ca ceilalți doi arbitri delegați la meciul dintre Turris Oltul și Argeș, centralul Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) și asistentul Stelian Slabu (Brașov).
În schimb, sezonul actual este încheiat pentru Cătălin Buşi, care a fost diagnosticat pozitiv la testul COVID-19. Buşi este asimptomatic și se află în izolare la domiciliu, urmând tratamentul clasic. Acesta este al treilea arbitru depistat cu noul coronavirus, după Robert Avram (Pitești) și Iulian Călin (Ștefănești). Buși a fost rezerva lui Iulian Călin la meciul Academica Clinceni – Sepsi OSK, partidă după care arbitrul argeșean a fost găsit pozitiv.
Foto: Turris Oltul Turnu Măgurele și Vocea Vâlcii
https://liga2.prosport.ro/seria-1/haos-in-liga-2-doi-arbitri-din-brigada-care-a-condus-meciul-turris-oltul-campionii-fc-arges-au-fost-depistati-pozitiv-cu-noul-coronavirus-19138426
https://liga2.prosport.ro/seria-1/argesul-a-reactionat-dupa-ce-doi-dintre-arbitrii-meciului-cu-turris-oltul-au-fost-depistati-pozitiv-cu-noul-coronavirus-pitestenii-fusesera-informati-de-cele-doua-cazuri-19138449