Steaua merge ”ceas” în Liga 3 și a obținut a șasea victorie în șase meciuri. Ultimul succes: 1-0 cu Rapid 2. Florin Răsdan: ”Suntem o familie și asta se vede pe teren”

Andrei PASCU 24 Oct. 2020, 20:29 Liga 3

Steaua a obținut a șasea victorie în șase meciuri în Seria 4 din Liga 3. În cea mai recentă rundă, ”militarii” au trecut, pe stadionul din Regie, de Rapid 2, cu 1-0. Golul a venit în partea a doua, prin Florin Răsdan. Steaua a trecut în ultimele săptămâni prin momente grele, pentru că au fost zeci de cazuri de COVID-19 în lotul de jucători, aspect scos în evidență.

La finalul partidei cu echipa a doua a giuleștenilor, fotbaliștii Stelei au oferit câteva declarații și au precizat că situația grea se resimte la echipă, astfel că în momentul de față importante sunt punctele și mai puțin jocul.

Horia Iancu: ”A fost o victorie importantă, la fel ca toate celelalte” 

Portarul Horia Iancu, unul dintre liderii vestiarului Stelei, a evidențiat faptul că în ultimele etape jocul nu a fost cel mai bun, lucru care s-a repetat și cu Rapid 2. În momentul de față, după cum a precizat Iancu, stafful încearcă să lucreze la partea fizică.

”A fost un moment fericit, normal. E bine că am câștigat și am adus cele trei puncte acasă. E bine că am câștigat, asta e cel mai important. Au fost două, trei săptămâni grele, s-a văzut și la celalalte meciuri, trebuie să ne revenim puțin fizic. A fost o victorie importantă, la fel ca toate celelalte, dar e important că am jucat cu cei din Giulești și am câștigat”, a declarat Horia Iancu pentru Steaua Tv.

George Călințaru: ”Dacă învingem, nu contează dacă e frumos, urât. Doar punctele sunt importante” 

George Călințaru a fost cel care a pasat decisiv la reușita lui Florin Răsdan din minutul 68. Pe lângă faptul că echipa sa a înregistrat o nouă victorie în campionat, acesta se bucură și pentru realizările individuale, mai ales că în urmă cu ceva timp a absentat din cauza unor probleme medicale.

”Repetăm foarte mult la antrenamente, ne bucurăm că ne ies fazele fixe. Cred că de accea ne merge. Lucrăm, până acum am dat foarte puține goluri și Daniel(n.r. – Oprița) se văita că nu marcăm din faze fixe, dar acum văd că am lucrat, am reglat-o și e ok. Mă simt foarte bine acum dacă mă uit în urmă, am avut și perioada aceea cu accidentarea, a trebuit să stau.

Ne e foarte greu, dar pentru noi contează foarte mult punctele puse în joc. Dacă învingem, nu contează dacă e frumos, urât. Doar punctele sunt importante. Obiectivul să-l îndeplinim. Ne dorim(n.r. – să promoveze), sperăm să fie bine până la urmă. O să muncim în continuare, așteptăm acum următoarea etapă. A fost o perioadă foarte grea, am ieșit în primă fază 10 pozitivi, după alți 10. Era foarte greu și pentru noi să ne mobilizăm, dar până la urmă e bine că am făcut tot ce a ținut de noi și că am obținut toate punctele puse în joc”, a punctat George Călințaru.

Florin Răsdan: ”Au venit punctele și azi, important e că suntem o familie” 

Steaua a prins și mai multă încredere după succesul cu Rapid 2, a declarat Florin Răsdan la finalul partidei. E de părere că evoluțiile din ultima perioadă vor ajuta echipa să promoveze în Liga 2 la finalul sezonului, acesta fiind și obiectivul declarat al clubului.

”Ne așteptam să fie un meci greu, pentru că știm ce perioadă dificilă am avut. O perioadă foarte grea, anumiți băieți au șapte zile de antrenamente, alții au două, trei. Este foarte greu, de aceea nici nu punem accent foarte mult pe joc. Deocamdată sunt importante punctele, în perioada aceasta. Probabil că dacă eram sută la sută nu ar fi fost așa greu azi. Probabil că toate echipele joacă și altfel cu Steaua și e normal să fie mai greu.

Cu siguranță, asta vrem, să promovăm. Avem șase din șase, totul merge conform planului și ne așteptăm să promovăm, cu siguranță. Au venit punctele și azi, important e că suntem o familie, pentru că nu e ușor să stai 14 zile într-o cameră și după să joci. E bine că suntem o familie și asta se vede pe teren”, a declarat Florin Răsdan.

Steaua, lider cu 18 puncte din 18 în Seria 4 din Liga 3 

Steaua este pe prima poziție în Seria 4 din Liga 3, cu 18 puncte în șase meciuri jucate în șapte etape. Locul secund e ocupat de FCSB 2, cu 15 puncte, dar și cu un meci în plus.

Foto: AS 47
Video: Steaua TV

https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-etapa-7-noua-meciuri-sunt-programate-sa-se-desfasoare-astazi-cazurile-de-covid-19-iau-amploare-si-amana-cel-putin-opt-partide-din-aceasta-runda-19153829

https://liga2.prosport.ro/liga-3/steaua-a-efectuat-noi-teste-pentru-depistarea-covid-19-rezultatele-la-14-zile-dupa-ce-au-fost-semnalate-19-cazuri-19153778

 

 

Andrei PASCU 24 Oct. 2020, 20:29 Liga 3
Pe aceeași temă