SC Oțelul a învins doar cu 1-0 Foresta Suceava în deplasare, în turul semifinalei barajului pentru promovarea în Liga 2. Gălățenii au câștigat la un gol diferență, astfel că returul va fi unul deschis oricărui rezultat, calificarea nefiind tranșată. Și Foresta Suceava poate întoarce, lucru recunoscut chiar de Dorinel Munteanu.
Antrenorul formației din Galați a fost încântat de modul în care au evoluat fotbaliștii săi, fiind la un nivel de joc destul de ridicat, dar a recunoscut că și-ar fi dorit o victorie mai confortabilă, la o diferență mai mare. A fost și un detaliu pe care Munteanu va încerca să îl regleze în retur, modul în care au fost tratate fazele fixe în defensivă.
Foresta Suceava a avut câteva șanse bune la multele faze fixe pe care și le-a creat, iar antrenorul echipei SC Oțelul va regla cât poate din sincopele arătate de elevii săi la acest capitol.
”Am câștigat și este foarte important acest lucru, pentru că succesul a venit în urma unui joc bun. Se putea să fie și mai bun, dar nu vreau ca băieții mei să se creadă calificați, pentru că sunt convins că sâmbătă va fi și mai greu decât a fost azi. Am pregătit jocul destul de bine, jucătorii mei au înțeles destul de bine ce au de făcut și consider că am controlat partida.
Adversarii au pus probleme la fazele fixe, ceea ce din punctul meu de vedere nu e normal. Au avut prea multe faze fixe, dar voi discuta cu echipa, să fim mai concentrați și adversarii să fie blocați. Oricum, felicit jucătorii.
Timpul între meciuri e scurt, recuperarea trebuie să fie una rapidă, jucătorii noștri sper să facă un meci important în fața suporterilor și să facem pasul în finală. O spun din nou, nu va fi ușor”, a declarat Dorinel Munteanu după victoria obținută de SC Oțelul.
Victoria pentru SC Oțelul în turul cu Foresta Suceava a fost adusă de Alin Nica, el punctând în minutul 39, cu un șut din apropierea careului mic.
Partida retur a semifinalei barajului pentru Liga 2 dintre SC Oțelul și Foresta Suceava va avea loc sâmbătă, 28 mai, de la 17:30. Gălățenii au scos deja la vânzare biletele, iar prețurile sunt cuprinse între 5 lei și 20 de lei. Cel mai ieftin tichet este la tribuna a doua, iar cel mai scump este la tribuna zero. La tribuna unu prețul este 10 lei.
Învingătoarea dintre SC Oțelul și Foresta Suceava va întâlni în finala barajului pentru promovare învingătoarea dublei dintre CSM Focșani și Dante Botoșani. În tur, partida s-a terminat la egalitate, fără gol marcat, scor 0-0. Trebuie precizat că formația din Focșani a ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 31.
Foto și video: SC Oțelul
https://liga2.prosport.ro/liga-3/ultimele-batalii-pentru-promovarea-in-liga-2-meciurile-tur-din-faza-semifinala-a-barajului-se-joaca-astazi-de-la-ora-1800-19232871
https://liga2.prosport.ro/liga-3/c-asa-i-in-fotbal-florin-maxim-si-florin-farcas-discursuri-diferite-dupa-ca-oradea-cs-hunedoara-antrenorii-privesc-returul-semifinalei-barajului-pentru-liga-2-din-unghiuri-diferite-dar-c-19233011
https://liga2.prosport.ro/seria-1/11-fotbalisti-din-27-convocati-la-nationala-u19-a-romaniei-pentru-primul-stagiu-de-pregatire-dinaintea-campionatului-european-sunt-de-la-echipe-din-liga-2-este-si-un-jucator-chemat-din-liga-3-19232983
https://liga2.prosport.ro/liga-3/rezilieri-in-masa-la-pandurii-dupa-ratarea-obiectivului-clubul-afla-in-cateva-zile-daca-scapa-de-faliment-19232973
https://liga2.prosport.ro/liga-3/afc-odorheiu-secuiesc-a-castigat-mansa-tur-a-barajului-cu-viitorul-daesti-inclusiv-cu-o-mana-mare-de-ajutor-din-partea-arbitrului-ovidiu-robu-s-a-facut-ca-nu-vede-un-penalty-in-ultimele-minute-vide-19232956