Finalul anului 2020 aduce un adevărat cutremur la Olimpic Cetate Râșnov. Antrenorul-jucător Romeo Surdu (36 de ani) a ajuns la un acord cu șefii clubului pentru rezilierea contractului, scrie Monitorul Expres.
Surdu a fost total nemulțumit de faptul că de la echipa au plecat în ultimele zile câțiva jucători, printre care Sorin Strătilă și Raul Drugă, iar el nici măcar nu a fost consultat.
”Au plecat de la echipă câțiva jucători fără ca eu să fiu consultat de către cei din conducere. În această situație, am decis rezilierea contractului pe cale amiabilă. Ne-am strâns mâinile și asta a fost tot. Jucătorilor de la echipă le doresc multă sănătate, un an cât mai bun, să fie profesioniști și să termine campionatul cât mai sus”, a spus Romeo Surdu pentru Monitorul Expres.
Romeo Surdu a rezistat la echipa din Râșnov doar trei luni. A fost numit ca antrenor – jucător la Olimpic Cetate după ce în primele două etape din Seria a 5-a a Ligii 3, cu Florin Dîrvăreanu la timonă, formația pierduse jocurile cu SR Brașov (1-2, a) și Kids Tâmpa Brașov (1-2, d).
Cu Romeo Surdu antrenor, Olimpic Cetate Râșnov a obținut șase puncte în turul campionatului, după o victorie cu Astra 2 și trei egaluri.
Rezultatele înregistrate de Olimpic Cetate Râșnov cu Romeo Surdu antrenor: 0-0 cu KSE Târgu Secuiescu (a), 0-2 cu CS Blejoi (d), 1-1 cu Corona Braşov (a), 0-0 cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 (d), 5-1 cu AFC Astra 2 (a), 0-1 cu AFC Odorheiu Secuiesc (a), 0-2 cu CSO Plopeni (d) și 0-3 cu SR Brașov (d).
Surdu a jucat pentru formația din Râșnov doar 20 de minute în finalul meciului din etapa a 3-a cu KSE Târgu Secuiesc, scor 0-0, în care s-a și accidentat.
Ajuns la 36 de ani, Surdu nu se gândește însă la retragerea din postura de jucător.
”2020 a fost un an groaznic, sper ca anul care vine să fie unul bun și poate voi continua să joc la o altă echipă. Totul este posibil”, a spus Romeo Surdu.
”Ne-am despărțit civilizat de Romeo Surdu. Îi urez multă baftă în cariera de jucător, dar și în cea de antrenor. Lotul se va reuni pe 15 ianuarie, iar până atunci vom avea și antrenor. Încercăm să facem o echipă competitivă pentru Liga a 3-a pentru că locul ocupat acum nu ne onorează”, a precizat Ciprian Mustață, directorul sportiv al echipei râșnovene.
Foto: Cătălin Ionescu și Olimpic Cetate Râșnov
https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-romeo-surdu-anuntat-ca-noul-antrenor-al-echipei-olimpic-cetate-rasnov-cum-si-a-inceput-fostul-atacant-noua-meserie-19149423
https://liga2.prosport.ro/liga-3/allen-coliban-vrea-o-singura-echipa-la-brasov-pe-fc-brasov-falimentara-din-2017-apelul-primarului-inaintea-atribuirii-brandului-legendarului-club-19163294