FC Caracal a făcut scor de maidan cu Bârca

Fechita Bogdan-Andrei 23 Mar. 2011, 12:14 Rezultate
FC Caracal a făcut** scor de maidan cu Bârca

Echipa pregătită de Laurențiu Urâtu
a obținut ieri prima victorie a returului de campionat,
impunându-se cu 8-1 în partida restantă susținută la Sopot, în
compania ultimei clasate Triumf Bârca.

Caracalenii au tranșat soarta
întâlnirii în favoarea lor încă din prima repriză, la finalul
căreia aveau un avantaj de șase goluri pe tabela de marcaj. Pentru
reprezentanta Oltului au punctat Bădăuță, Bocănete, Boboescu (toți
trecându-și în cont „dubla”), Bălmău și Rădulescu.

„Echipa a avut
atitudine și am deschis foarte ușor scorul, în minutul 5 era deja
2-0. Băieții s-au mobilizat și au înclinat balanța până la pauză,
când aveam 6-0. A fost un joc disputat, cu o echipă agresivă,
arțăgoasă, dar cu jucători tineri și, zic eu, nepregătiți fizic.
Noi tratăm cu seriozitate fiecare meci, respectăm adversarul, iar
dacă nu era așa, poate nu ne făceam jocul ușor”,
a
spus directorul sportiv al celor de la FC Caracal, Gigi Ilie.

Sursa: gazetanoua.ro

Fechita Bogdan-Andrei 23 Mar. 2011, 12:14 Rezultate
Pe aceeași temă