SCM Zalău a făcut remanieri importante de lot în această vară. A încheiat colaborări cu mulți jucători, dar, de departe, cele mai cunoscute nume la care a renunțat sunt Laurențiu Iorga (mijlocaș, 32 de ani), campion cu Oțelul Galați în 2011, și Andrei Pavel (atacant, 27 de ani), care în urmă cu câțiva ani a fost transferat de FCSB. Ultima clasată în sezonul 2019/ 2020 în Seria 5 a Ligii a 3-a, care ar fi avut șanse destul de mari să cadă în Liga 4 dacă nu s-ar fi ”înghețat” sezonul, a mai pus pe liber și alți fotbaliști trecuți prin Liga 2 sau chiar Liga 1.
Andrei Pavel ajunsese la Zalău în iarnă, unde semnase o înțelegere pe doi ani și jumătate. După pandemie, el s-a prezentat la reunirea echipei, dar antrenorul Marius Paşca a considerat că nu se mai poate baza pe atacant și a anunțat că în acest moment se vor căuta alte soluții pentru faza de atac, iar Pavel a fost pus pe liber. Cele două părți au ajuns la un acord în privința rezilierii contractului.
”Am ajuns la un numitor comun şi ne-am despărţit de Andrei Pavel. El mai avea contract cu SCM Zalău dar s-a ajuns la o înţelegere şi contractul a fost reziliat. Căutăm alt tip de jucător în ofensivă. Îi mulţumim lui Andrei pentru tot ce a făcut la Zalău”, a spus antrenorul Marius Paşca, citat de Sportul Sălăjean.
Andrei Pavel a jucat, de-a lungul carierei, pentru echipe precum Ceahlăul Piatra Neamț, SC Bacău, FC România (Anglia), Aerostar Bacău, Foresta Suceava. Vârful carierei a fost bifat în 2012, atunci când a semnat cu FCSB. Se afla la Ceahlăul Piatra Neamț la vremea aceea, a fost vândut echipei bucureștene, dar cluburile au hotărât ca jucătorul să mai rămână la Piatra Neamț. De acolo, carierea lui a luat-o pe o pantă descendentă și pentru FCSB nu a prins nici măcar un meci.
Laurențiu Iorga s-a despărțit și el de SCM Zalău, deși în urmă cu două luni declara că șansele să continue la echipă în stagiunea următoare erau foarte mari. De altfel, venirea lui la echipa din Seria 5 a fost înregistrată în luna februarie, iar în martie campionatul a fost oprit din pricina pandemiei de COVID-19.
”(N.r. – ce părere ai despre faptul că sezonul acesta din Liga a 3-a nu se va mai relua vei rămâne la SCM Zalău?) Sincer, nu îmi prea convine deoarece aveam şi anumite obiective personale pentru acest sezon. Însă, într-un fel, e îndeplinit obiectivul echipei, dar este o jumătate de an pierdută şi nu este ok fără continuitate. Voi avea o discuţie cu cei din conducere şi dacă vor să continuăm, probabil voi rămâne la SCM Zalău”, spunea Iorga pentru sursa amintită, la finele lui mai 2020.
Laurențiu Iorga este fost campion al României cu Oțelul Galați, la finele sezonului 2010/ 2011, când echipa era antrenată de Dorinel Munteanu. Ulterior, mijlocașul a jucat pentru Astra, Pandurii Târgu Jiu, FC Voluntari, dar a evoluat și pentru două echipe din Polonia, Wigry Suwalki și Baltyk Gdynia.
La capitolul veniri, SCM Zalău a anunțat cinci până acum. Au fost aduși jucătorii Mihai Onicaș, Baltyk Gdynia, Mihai Petra, Mihai Forna, Alin Mutu și Cristian Jalbă.
Foto: Sport Club Municipal Zalău
https://liga2.prosport.ro/liga-3/mihai-onicas-a-semnat-cu-o-noua-echipa-dupa-ce-a-participat-la-reality-show-ul-survivor-romania-m-a-schimbat-mult-iar-acum-imi-propun-obiective-din-ce-in-ce-mai-mari-19136210
https://liga2.prosport.ro/liga-3/inca-un-jucator-cu-experienta-a-semnat-cu-acso-filiasi-s-a-ajuns-la-al-patrulea-transfer-dar-mai-sunt-anuntate-si-altele-presedintele-florin-spinu-mai-caut-un-atacant-si-un-portar-19136563