Pune genunchiul la treabă

Mihai Andries 28 Dec. 2010, 14:07 Liga 3
Pune genunchiul** la treabă

Pentru unul dintre cei mai
importanți jucători ai FCM Bacău, Marius Doboș, sezonul de toamnă
s-a încheiat mai devreme decât ar fi trebuit. Accidentat la
genunchi pe data de 15 octombrie, la meciul de acasă, cu CSM
Pașcani, din etapa a opta, mijlocașul liderei Seriei l a eșalonului
trei s-a operat o lună mai târziu. Intervenția chirurgicală a fost
una reușită, jucătorul aflându-se acum în plin proces de
refacere.

„Important este ca
leziunea s-a dovedit mai puțin gravă decât mă temeam. A fost
afectat doar meniscul și o parte a cartilagiului, nu și ligamentele
încrucișate”
, a explicat Doboș, care își va continua
recuperarea până la începutul lui ianuarie: „Fac bazin,
forța și tot ceea ce este necesar pentru reeducarea piciorului. Mai
greu e cu genuflexiunile, dar mă pun eu pe
picioare.”

Marius Doboș va fi prezent la
reunirea FCM Bacău de pe data de 10 ianuarie, însă reintegrarea sa
în programul de pregătire al echipei se va face treptat. Cert este
că Doboș va fi recuperat în totalitate în perioada de iarnă, astfel
încât antrenorul Gheorghe Poenaru va putea conta pe aportul său
încă de la primele jocuri de verificare din intersezon.

„Vreau să recuperez
timpul și terenul pierdut. Ne așteaptă un retur important, pe care
trebuie să-l pregătim foarte bine”
, a opinat
jucătorul în vârsta de 29 de ani. „Trebuie să continuăm
ceea ce am făcut bun în prima parte a campionatului, astfel încât
la finalul sezonului să reușim ceea ce ne dorim cu toții:
promovarea FCM Bacău în liga secundă”
, a concluzionat
Doboș.

Sursa: desteptarea.ro

Mihai Andries 28 Dec. 2010, 14:07 Liga 3
Pe aceeași temă