Noua bază sportivă din Zărnești este gata.
În câteva zile, primăria Zărnești va prelua oficial baza sportivă de la Compania Națională de Investiții (CNI).
Deși era finalizată de câteva luni, recepția nu s-a făcut până acum pentru că activitatea CNI a fost afectată de măsurile de austeritate impuse de Guvernul condus de Ilie Bolojan.
În 2015, primăria Zărnești a preluat baza sportivă Torpedo în contul datoriilor acumulate de Uzina Mecanică Tohan.
În decembrie, 2018, edilul orașului, Alexandru Igrișan, a depus proiectul ”Consolidare, reabilitare, extindere, modernizare și dotare bază sportivă Zărnești”, la Compania Națională de Investiții (CNI). Lucrările efective la baza sportivă din Zărnești au început în primăvara lui 2020. În 2019, CNI a aprobat proiectul cu o finanțare de peste 4 milioane de euro, iar primăria Zărneștia participat cu o cofinanțare de 10 la sută.
Baza sportivă ar fi trebuit să fie gata încă de luna aprilie 2022, însă reprezentantul firmei de construcții spunea la vremea resepectivă că ”vremea nefavorabilă, dar și triplarea prețurilor la materialele de construcții din ultimele luni au dus la această întârziere”. În aceste condiții, CNI a suplimentat bugetul pentru finalizare.
Complexul include teren de fotbal omologat pentru Liga a 3-a, ring de box, două terenuri de tenis, pistă de atletism și sală de fitness. Fiecare spațiu respectă standardele tehnice și permite antrenamente, cursuri sau competiții oficiale.
Baza sportivă are corp de cazare cu 19 camere, sală de conferințe, spațiu pentru servirea mesei și zone verzi. Aceste dotări asigură condiții pentru cantonamente, competiții și întâlniri sportive.
Cel mai cunoscut fotbalist care a jucat la Zărnești a fost Valentin Stănescu. Fostul mare internațional și apoi antrenor a jucat la Malaxa Tohan în sezonul 1941-1942.
Clubul Torpedo Zărnești, desființat în 2013, a dat mulți jucători echipelor brașovene, cei mai cunoscuți fiind Leo Silaghi și Dragoș Bucur la FC Brașov.
Ultimul produs de marcă al școlii de la Torpedo a fost Rareș Enceanu, actualul fotbalist al celor de la FC Bihor.
Pentru asociațile sportive din Zărnești tariful este redus cu 90 la sută.
În prezent, Zărneștiul are echipă de fotbal la nivelul Ligii 3, iar în actualul sezon ocupă locul 3 din 12 în Seria 4, cu 35 de puncte acumulate în 17 etape. Echipa este ca și calificată în play-off, după ce în ediția trecută a activat în play-out, iar și mai în urmă a fost pe locul 2 în play-off și a jucat baraj de promovare în Liga 2, dar a pierdut semifinala contra SCM Râmnicu Vâlcea.
Olimpic Zărnești își dispută meciurile de acasă pe stadionul Celuloza din Zărnești.