În vara anului 2024, pe rețele sociale circulau mai multe postări, inclusiv pe pagina de Facebook a unuia dintre candidații la Primăria Orșova, mai multe poze prin care se anunțau, cu fast, reabilitarea totală a stadionului Dierna, prin Compania Națională de Investiții (CNI).
Practic, conform machetelor, era vorba despre un stadion efectiv nou, pe locația vechii arene.
Deoarece părea o informație de interes public, Liga2.ro a luat legătura în privința acestui subiect cu Adrian Cican, după ce aceasta a fost ales, în premieră, primar al municipiului Orșova.
”Avem un proiect prin care vom aduce acest stadion la standarde europene și care va putea fi omologat inclusiv pentru meciuri de eșalon secund”, declara Cican, la vremea respectivă.
Lunile au trecut, mai exact două ierni au căzut peste arena aflată în paragină din anul 2020, iar lucrările nu au demarat. Nici măcar proiectul nu a trecut de CNI.
Liga2.ro a luat, zilele trecute, din nou legătura cu edilul, care a precizat că stadionul se va face și că proiectul e la CNI. Fără alte detalii.
Astfel, a doua zi, pentru a verifica spusele primarului, am trimis la CNI o adresă, în baza Legii 544/2001, și am primit următorul răspuns, care îl contrazice pe edil!
Concluzia: din 31.03.2025, UAT Orșova nu a mai dat curs solicitării CNI, prin care i s-a cerut trimiterea cărții funciare actualizată! Deci, de fix un an!
Chestionat, pe această temă, Cican ne-a spus că UAT Orșova a trimis! Cu alte cuvinte, CNI ar fi mințit, ceea ce este puțin probabil! Există, totuși, un răspuns oficial, semnat și stampilat, pe care îl atașăm la articol.
În urma unor noi discuții cu primarul Adrian Cican, acesta ne spune, printre altele, probabil și revoltat de întrebările nostre: ”Stadionul nu este o prioritate în acest moment! Nu îmi spuneți voi ce să fac. Va fi scos spre concesionare!”
Ulterior, am continuat demersul nostru jurnalistic și am aflat, pe surse, că fostul arbitru de Liga 1, fostul observator FRF, fostul președinte al Comisiei de Arbitri Mehedinți, fostul președinte al clubului de copii și juniori Luceafărul Drobeta, în prezent, mai exact de vara trecută, președinte la echipa de Liga 4 Mehedinți, înființată de Primăria Drobeta Turnu Severin și denumită CS Drobeta, s-ar fi interesat despre modalitatea prin care ar putea concesiona stadionul Dierna.
În perioada în care era președinte la Luceafărul Drobeta, Balaci luase în administrare, de la Primăria Drobeta Turnu Severin, fostul stadion Severnav. Ulterior, în urma unui articol Liga2.ro, prin care am demonstrat, cu răspuns de la Ministerul Sportului, că Marian Balaci este, în același timp, și președinte de club, și observator FRF și președinte al CJA Mehedinți, fostul arbitru și-a dat demisia din fruntea clubului pe care tot el îl înființase, în 2010, și, în 2025, l-a numit ”șef” în acte pe tatăl său Costică Balaci.
Stadionul Dierna din Orșova a fost inaugurat în vara anului 1974, printr-un patrulater, la care au participat recent promovata în Divizia C AS Dierna din localitate, AS Metalul Turnu Severin (Divizia B), dar și prim-divizionarele Universitatea Craiova și Politehnica Timișoara.
S-au disputat, practic, două jocuri. Dierna – Metalul 0-3, urmat de ”U” Craiova – Poli 1-0, prin golul marcat de Ion Oblemenco, în minutul 56. La ”Știința” a jucat și Nicolae Dobrin, care se certase cu oficialii echipei FC Argeș, după ce ratase transferul la Real Madrid. ”Gâscanul” n-a primit însă acord de transfer nici la Craiova și, după ce s-a antrenat și a disputat mai multe amicale cu echipa din Bănie, a revenit, după 6 luni, în Trivale.
În noiembrie 2019, Dierna Orșova juca ultimul său mei oficial, în Liga 4, după care s-a retras din campionatul județean de fotbal din Mehedinți.
Dierna Orșova a activat în Divizia C timp de 22 de sezoane, în perioada 1974-1992 și 2000-2004. În 2004 s-a desființat, iar, peste vreo 5 ani a apărut echipa AS Dunărea Orșova, înscrisă în Divizia D. N-a rezistat decât vreo 3 sezoane, iar în 2017 primăria a înființat CSM Dierna Orșova, care a rezistat doar 2 ani și jumătate. A venit Pandemia Covid_19, iar, după ce competițiile sportive s-au redeschis, echipa nu s-a mai înscris în campionatul județean din Mehedinți, pentru sezonul 2020-2021. Stadionul, care oricum era degradat, s-a distrus și mai rău între timp. Primăria tunde iarba o singură dată pe an, când aceasta, dar mai ales burienile și arbuștii, ajung la înălțimea de aproximativ 1 metru.
În cazul în care stadionul Dierna va fi dat spre concesionare, orice persoană fizică și juridică are dreptul să depună cerere pentru a participa la această licitație!
Orșova este a doua localitate ca mărite din Mehedinți, având 8500 de locuitor, după reședința Drobeta – Turnu Severin (80.000 locuitori). La recensământul din 1992, Orșova avea 16.000 de locuitori, iar Drobeta Turnu Severin era locuită de 115.000 de oameni.
Avea, totodată, și echipă de fotbal în Divizia B, numită FC Drobeta. Din 2013, reședința de la malul Dunării nu mai are nici măcar echipă la Liga 3, deși beneficiază de un stadion de 20.000 de locuri, în care s-au investit, în anul 2008, aproximativ 7 milioane de euro pentru reabilitare!
Stadionul Dierna oferă, din tribuna sa, singura de altfel, chiar și în prezent, una dintre cele mai frumoase priveliști din România.
Luciul apei Dunării poate fi zărit, pe perioada disputării diverselor meciuri sau chiar în prezent, dacă locuitorii vor să stea în tribună și să se uite la copiii care mai bat mingea printre bălării sau la elevii care mai aleargă pe pista de atletism plină de gropi, în vederea susținerii ulterior a testelor fizice, necesare angajării în MAI.